InfractionalLocal
Citit de: 9 ori

Bărbat reținut de polițiști. Conducea beat și fără permis

Timuș s-a dat pe brazdă. Acum este loc de compromisuri politice
Infractor cu mandat european de arestare, depistat la Dumbrava Roșie

În ziua de 11.05.2017, în jurul orei 12.00, în urma activităților specifice desfășurate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Sagna, aceștia s-au sesizat din oficiu și au organizat un filtru pe DJ 207A, fiind surprins în flagrant un bărbat de 37 de ani, care conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere.

În momentul depistării, bărbatul conducea un autoturism pe DJ 207 A pe raza satului Nistria și pentru faptul că emana halenă alcoolică, i-a fost solicitat să sufle în etilotest, însă a refuzat. Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Roman, în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, însă a refuzat și acest aspect.

Polițiștii au demarat cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, iar bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, împreuna cu propunerea de arestare preventivă.

Ionut CORFU

Distribuie știrea:

Etichete: Barbat retinut de politisti. Conducea beat si fara permis
Articolul anterior
Timuș s-a dat pe brazdă. Acum este loc de compromisuri politice
Articolul următor
Infractor cu mandat european de arestare, depistat la Dumbrava Roșie

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed