Avocatul Adrian Cuculis, soate la iveala un detaliu nestiut pana acum, despre incendiul de la ATI Piatra Neamt. In unul dintre saloanele in care au murit oameni arsi de vii, erau mai multe paturi decat ar fi trebuit sa fie in mod normal: 8 paturi in loc de 6. Conform avocatului, raportul Institutului Național de Expertize Criminalistice (INEC) arată că în salonul 240, care a ars în timpul incendiului de la Spitalul Județean Piatra Neamț, erau opt paturi în loc de șase.
Avocatul Adrian Cuculis a mai transmis că raportul INEC în cazul incendiului de la Piatra Neamț scoate la suprafață nepasarea autorităților care nu au mai îngrijit și modernizat spitalul de mai bine de un deceniu. Spitalul Judetean Neamt este in administrarea CJ Neamt, iar pana la momentul incendiului, a avut mai multi directori interimari, toti, numiti in functie de Ionel Arsene. „Ies la suprafață și detalii clare care arată că deși regulamentul recomandă amplasarea a cel mult 6 paturi în secția de ATI și cu distanțe generoase de până la 2,5 metri între paturi, în salonul 240 se aflau 8 paturi la distanțe mici și care ar fi putut îngreuna evacuarea, în caz de incendiu, lucru care s-a și petrecut”, a declarat Cuculis, citat de dcnews.ro
Amanuntul scos la iveala de avocat, sugereaza ca in urma finalizarii anchetei, ar putea fi pusi sub acuzare si oameni din zona administrativa a spitalului. Conform publicatiei Monitorul de Neamt, procurorii sunt foarte aproape de trimiterea dosarului catre instanta.
Pe 14 noiembrie 2020, 15 oameni au murit în urma unui incendiu izbucnit la secţia Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. 5 dintre ei au murit dupa ce au fostr transferati la alte spitale.
Nici astazi, dupa aproape un an de zile de la incendiu, Sectia ATI nu a mai fost refacuta. In schimb, un ONG a construit din bani de donatii, o Sectie ATI modulara in curtea spitalului.
Ionut CORFU