Eugen Tomac, presedintele PMP, a declarat astazi intr-o conferinta de presa la Piatra Neamt, că le cere lui Marcel Ciolacu si lui Nicoale Ciuca, sa scoata UDMR de la Guvernare, după ce organizatia care reprezinta minoritatea maghiara din Romania, nu si-a exprimat o pozitie privind declaratiile extremiste făcute in Romania de prim ministrul ungar, Viktor Orban, in cadrul unor manifestari la care au participat si lideri UDMR.

Este regretabil că abia la o săptămână după ce Victor Orban a venit in Romania si si-a permis să fie avocatul lui Putin si sa emita niste teze cu iz nazist, autoritatile romane, abia acum sa reactioneze la cel mai inalt nivel. Abia dupa ce… de altfel cred ca am fost primul lider politic care a organizat o conferinta de presa lunea trecuta, prin care am cerut sanctionarea acestor derapaje pe care le-a facut Orban pe teritoriul Romaniei, inadmisibile si inacceptabile. Repet, am facut o conferinta de presa, pentru ca mi s-a parut de neinteles de ce statul roman tace asupra unor asemenea enormitati. Si abia dupa ce a iesit si Departamentul de Stat al Statelor Unite, abia dupa ce colaboratorii lui Orban își dau demisia la Budapesta pentru ca sunt socati de limbajul pe care l-a folosit, un limbaj de vremurile lui Hitler.

Si intr-un asemenea context, eu cred, si pe aceasta cale, îi cer domnului presedinte Marcel Ciolacu si domnului prim ministru Ciuca, sa se delimiteze imediat de UDMR, care a stat la masa cu Orban, care l-a aplaudat pe Orban si care nici pana la aceasta ora nu s-a disociat de Orban. Acest partid (n.red. UDMR nu este partid, ci un ONG. Nu fost inregistrat niciodata ca partid, pentru ca are in statut prevederi privind divizarea teritoriala a Romaniei, prin urmare, de zeci de ani participa ilegal la alegeri si se afla ilegal in Parlament si in Guvern), cat timp sta la masa cu cineva care sustine teze naziste, cu cineva care are un discurs aniteuropean, cu cineva care ne spune cum ar trebui sa ne comportam in relatia cu Rusia intr-un context in care stim foarte bine ca Putin a declarat un razboi deschis statelor europene prin invadarea Ucrainei, pentru ca in Ucraina se moare pentru ideea de Uniune Europeana, nu pentru altceva.

Si in  acest context mi se pare inadmisibil ca UDMR-ul sa mai fie tinut in guvern. Subliniez inca o data, le cer celor doi lideri politici, sa se delimiteze imediat de UDMR, care pana nu-si clarifica pozitia, nu are ce cauta in Guvernul Romaniei”, a declarat Eugen Tomac.

Tomac a facut referire si la situatia economica a Romaniei, pe care a apreciat ca actualul guvern o gestioneaza dezastruos, lasandu-i pe romani sa se descurce cum pot, in saracie.

Declaratiile complete ale liderului PMP, Eugen Tomac, de la minutul 32:30

Ionut CORFU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.