Ceea ce sindicatele din Politie reclama de ani de zile (”Jos mafia din Ministerul Afacerilor Interne! Jos mafia din Poliția Română!”), se confirma inca o data, oficial. Iar confirmarea nu vine de oriunde, ci chiar din partea DGPI (Direcţia Generală de Protecţie Internă- serviciul secret al Ministerului de Interne). Conform unui raport facut public ieri de DGIPI, aceasta structura susţine că a trimis organelor de urmărire penală, în anul 2021, peste 600 de informări cu privire la riscuri de corupţie în cadrul personalului MAI, corupţia fiind considerată o vulnerabilitate în Ministerul de Interne, alături de divulgarea de informaţii clasificate în vederea sprijinirii unor grupuri de interese.

Astfel, DGPI spune în raportul de activitate că a identificat la nivelul MAI multiple ameninţări, vulnerabilităţi şi factori de risc, care aveau potenţialul să genereze un impact negativ, de amploare, asupra securităţii naţionale, precum:

* Implicarea personalului MAI în fapte de corupţie, inclusiv prin divulgarea de informaţii clasificate sau nedestinate publicităţii rezultate din activitatea profesională, în vederea sprijinirii unor grupuri de interese, precum şi implicarea personalului MAI în activităţi infracţionale sau incompatibile cu statutul profesional;

* Afectarea procesului decizional şi a capacităţii operaţionale a structurilor MAI, pe fondul legăturilor permanentizate de factorii decidenţi cu exponenţi ai grupurilor de interese, în scopul realizării unor deziderate personale sau de grup, prin folosirea abuzivă a autorităţii publice în exercitarea actului administrativ şi de justiţie, precum şi deturnarea şi utilizarea în interes propriu a instrumentelor instituţionale;

* Deficienţe grave de natură logistică, financiară, de resurse umane care afectează capacitatea de acţiune şi intervenţie a efectivelor MAI.

Ionut CORFU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.