Infracțiuni pe 4 roți: 3 șoferi prinși beți la volan, unul cu permisul suspendat
La data de 11 martie a.c., în jurul orei 07.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au depistat în flagrant delict un bărbat de 53 de ani, din Roman, în timp ce conducea un autoturism, pe DN2, în localitatea Horia, sub influența alcoolului.
Fiind testat cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile sub influența alcoolului.
***
La data de 11 martie a.c., ora 15.35, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Târgu-Neamț, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au procedat la oprirea unui autoturism, condus de un bărbat de 62 de ani, pe strada Mihail Sadoveanu, din Târgu-Neamț, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile sub influența alcoolului.
***
La data de 11martie a.c., în jurul orei 16:30, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Piatra-Neamț, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Mărăței, au oprit un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din aceeași localitate, acesta emanând halenă alcoolică.
În urma testării acestuia cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
***
La data de 11 martie a.c., în jurul orelor 14:00, în timp ce polițiștii din cadrul Secției de Politie Rurală Ştefan cel Mare se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe DJ 155I, în afara localității Tupilați, a fost efectuat semnalul regulamentar de oprire al unui autoturism, condus de un bărbat de 57 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că acesta are permisul de conducere suspendat din data de 06 februarie a.c..
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.
sursa: IPJ Neamț












