IPJ Neamț a depășit producția la hectar cu un comunicat de presă de tot râsul exact ca în vremurile ceaușiste, în care se arată că adevarate commando-uri de polițiști vor păzi fiecare metru pătrat din județul Neamț, în timp ce realitatea este cu totul alta și în orașe au fost doi polițiști, iar în rural, au lipsit cu desăvârșire.
Comunicatul a fost remis presei de către purtătorul de cuvânt Elena Bulgărea, sămbătă, 7 aprilie. Să vedem câteva cifre din comunicat: 70 de autospeciale (nu se specifică unde, când, și cum), 62 patrule de siguranţă publică, dintre care 56 auto şi 6 pedestre, 24 polițiști rutieri, 7 aparate radar.
Prin urmare, în aceste zile ale sărbătorilor Pascale, dacă înmulțim 70 de autospeciale cu cel puțin 2 oameni și dacă adunăm 62 de patrule de siguranță publică ori minimum 2 oameni/patrulă și dacă mai punem la socoteală și pe cele pedestre dar și polițiștii rutieri, rezultă că în stradă au fost undeva la peste 400 de polițiști.
Realitatea este cu totul alta. Mai mulți polițiști ne-au transmis: ”De unde au scos cifrele astea (n.n. tvmneamt nu a căzut în capcana IPJ Neamț și nu a publicat ătirea, însă informațiile sunt publice pe site-ul instituției)? Dau cifre cu sute de polițiști, dar vrem să vă spunem că de exemplu, în Roman au fost tot doi polițiști în tot orașul (n.n. necesarul e de cel puțin 3 patrule) iar în Piatra- Neamț, la fel. Când văd asemenea cifre cetățenii se vor așteapta să intervenim imediat. Nu se poate. Deficitul de cadre este imens. Daca scoteau măcar vreo zece angajați pe pile din birouri, da, ar fi fost destui polițiști în stradă. În cele din urmă, totul se răsfrânge asupra noastră, a celor din stradă pentru că cetățenii cred că suntem indoleni. Ei nu au de unde să știe că nu are cine să-i apere pentru că Poliția Română este în pragul colapsului.”
Nici în mediul rural situația nu este mai roz. Daca in alti ani, aproape nu era biserica fara macar un echipaj de politie rurala care sa asigure fluidizarea traficului si linistea si ordinea publica, la Pastele 2018 s-a putut vedea ca politistii au lipsit cu desavarsire. Si asta din cauza ca cineva din ministerul condus de Carmen Dan (PSD) a vrut sa faca niste economii la buget. Pana acum, politistii din rural puteau sta la post sau acasa, iar cand era nevoie de ei erau chemati la datorie in schimbul unei sume de bani adaugata la salariu. Acum, potrivit noii legi a salarizarii, nu se poate recurge la aceasta metoda, asa ca oricat de greu ar parea de crezut, de la ora 16, politistii din mediul rural isi incheie activitatea.
Exact la fel stau lucrurile si in ceea ce priveste politistii rutieri. Sunt foarte putini la numar in tot judetul, nu li se platesc ore pentru permanenta, de aceea nu pot fi prezenti 24/24 pe sosele.
Este lesne de dedus si de ce in comunicatele IPJ Neamt nu sunt prinse decat cazuri de doi lei cum le-am numit noi, cu doi soferi prinsi beti sau cu un biciclist accidentat din cauza ca nu a semnalizat intentia schimbarii directiei de mers. Cititorii trebuie sa stie ca zilnic se petrec infractiuni grave, insa daca vor fi date publicitatii, ar reflecta exact realitatea despe care vorbim: „Nu mai sunt politisti”.
Exemplu: un caz destul de grav petrecut noaptea trecuta, despre care nimeni din IPJ n-a suflat un cuvant: Scandal şi focuri de armă la „Deja vu”
Mai mult decat atat, comunicarea cu presa (in afara de cea agreata) este la un nivel josnic pentru o institutie care ar trebui sa fie permanent in legatura cu cetateanul, nu numai atunci cand sefii sunt avansati in grad. Un alt exemplu in acest sens este o stire publicata de vestea.net in care se relateaza cazul unui copil de 3 luni, mort in conditii suspecte in Sambata Mare (Vezi stirea AICI). Publicatia nu a reusit nici pana astazi, la doua zile de la publicarea stirii sa obtina un punct de vedere de la IPJ Neamt, vizavi de evenimentul deosebit de grav. Daniel Vinca, redactorul sef al publicatiei online condamna in termeni duri pe contul sa de facebook, lipsa de reactie a IPJ Neamt:
”Mda, MAI si IGPR baga in ochii romanilor comunicate festiviste cu plutoane de politisti care au pazit Invierea (intre timp, politistii din teren ne spun ca ei sunt aceeasi, ca nu s-au inmultit peste noapte – la Piatra sau la Roman, 1-2 patrule de ordine publica pe schimb, de rasul curcilor).
Ieri, in Podoleni, un copil de 3 LUNI a murit in conditii suspectii, oamenii spunand (ipoteza!) ca ar fi fost trantit de perete de mama sau de o sora. Adica LCM, CRIMA mai pe romaneste.
IPJ Neamt nu a dat in celebrele sale comunicate niciun rand despre aceasta fapta desi au trecut vreo 30 de ore de la demararea anchetei. Iar purtatorul de cuvant nu raspunde la telefon.
Sarbatoriti, baieti, sarbatoriti! (ma refer la plutoanele alea de comisari si comisari sefi din sediul IPJ).
Clar ca la Neamt avem in continuare o Politie (la nivel de comanda) dupa chipul si asemanarea motostivuitoarei Carmen Dan. Cumatrii, nasiri si festivisme ieftine…”
Redam mai jos RUSINOSUL comunicat IPJ Neamt din data de 7 aprilie 2018, cel in care institutia vrea sa arate ca a fost depasit numarul de politisti la hectar:
Polițiștii nemțeni vor fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure în siguranță de Sfintele Sărbători de Paști de cult Ortodox. În aceasta perioadaconducerea IPJ Neamt a intensificat acțiunile pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
În perioada 06 – 09 aprilie a.c., 171 de poliţişti nemțeni acționează, în medie, zilnic, cu circa 70 de autospeciale, pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, în special în apropierea lăcaşurilor de cult unde vor fi organizate manifestări religioase prilejuite de Sfintele Sărbători de Paști de cult ortodox şi în locurile unde se vor desfăşura manifestări publice circumscrise acestei sărbători.
De asemenea, pentru menținerea ordinii și siguranței publice, au fost organizate, în această perioadă, 62 patrule de siguranţă publică, dintre care 56 auto şi 6 pedestre.
În fiecare zi, în medie, 24 polițiști rutieri vor fi prezenți pe principalele drumuri naționale, pentru prevenirea accidentelor grave și fluidizarea traficului pe căile de acces din zona lăcașurilor de cult și a zonelor turistice.
Pentru prevenirea accidentelor de circulație grave și menținerea unei atitudinii prudente în trafic, polițiștii rutieri vor acționa cu 7 aparate radar în întregul județ.
În perioada menţionată, sunt preconizate a se desfăşura circa 15 manifestări religioase, cultural – artistice de amploare, pe raza județului, la care se estimează că vor participa peste 10000 de persoane.
Toți ne dorim sărbători armonioase. Pentru a le avea, trebuie să fim civilizați și să îi respectăm pe cei din jur.
Nu vă înghesuiți când vă închinați la sfintele icoane, când cumpărați candele/lumânări sau atunci când ascultați slujba.
Dacă sunteţi împins la aceste procesiuni, nu ripostați agresiv, însă verificaţi imediat locul unde țineți banii sau telefonul mobil. Nu uitați că furturile din buzunare şi genţi se comit în special în locurile aglomerate.
Când vă însoţesc copiii, nu îi lăsaţi nesupravegheaţi!
Evitați, pe cât posibil, să circulați cu autoturismul în zona de desfășurare a procesiunilor religioase. Dacă, totuși, treceți cu mașina pe lângă grupurile de credincioşi, reduceți viteza şi evitați manifestările care pun în pericol siguranţa lor, ori a celorlalţi participanţi la trafic.
Noi suntem la datorie în această periodă! În caz de nevoie, nu ezitați să ne cereți ajutorul sau să apelaţi 112 – Apelul Unic de Urgenţă
Ionut CORFU
4 comentarii. Leave new
Tablan e cel mai slab sef pe care l-a avut POLITIA NEAMT de la Revolutie incoace. Nu stie nimic din asta si strategia conducerii rad si politistii incepatori de el !!!!!!!
Viorele….sper sa fii politist,ca eu nu sunt….dar MARE DREPTATE AI! Insa,acolo unde e pilosul,barosaneala si nesimtirea…se vede cu ochiul liber si pentru noi muritorii
la festivisme este plin de penibili in uniforma .
cand este nevoie de ei , nu vezi picior de angajat MAI .
sa comunice IPJ cati angajati are , comparativ cu 2008 , 1998 , 1988 . asa , spre a intelege mai bine despre ce este vorba .
iesitul in spatiul public , in misiune , o activitate de mare risc atunci cand esti incompetent , corupt , lipsit de educatie .
procedeaza corect , cand intra in serviciu se aduna ciorchine in sediul politiei si pierd timpul . cand ies din serviciu trebuie sa fie odihniti pentru activitatile lor „compatibile cu profesia de politist ” – recuperator , traficant de droguri , proxenet , bataus , etc.
si , nu in ultimul rand , sunt foarte prost platiti , de la 1.000 euro , in sus / luna .
ca o concluzie : trantorii acestia inutili , au un tupeu fantastic desi locul multora dintre ei este in cu totul alta parte .
iar publicarea de date false este o infractiune . dar aceasta este o obisnuinta locala .
sat fara caini .
L-a întrecut pe vestitul Şoric?