Masuri pentru canicula

1

Prefectul judetului, Ioan Vlad Angheluta, a participat la videoconferinta cu judetele, convocata si condusa de Ministrul Afacerilor Interne, domnul Gabriel Oprea. Dupa videoconferinta, prefectul judetului a condus lucrarile sedintei extraordinare a Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta, in care a fost  aprobat  Programul de masuri pentru atenuarea efectelor temperaturilor ridicate asupra populatiei. De la Administratia Nationala de Meteorologie, s-a primit un mesaj de atentionare meteorologica pentru 7 si 8 iulie a.c., fenomenele vizate fiind val de caldura si disconfort termic accentuat: Marti, 7 iulie, vor fi temperaturi maxime de 35-37 grade la umbra, iar indicele de temperatura – umiditate va depasi pragul critic de 80 de unitati in majoritatea regiunilor tarii. Pentru judetul Neamt atentionarea cod galben este valabila in jumatatea de est. In dupa – amiaza zilei de miercuri, 8 iulie, temperaturile maxime se vor situa in jurul valorii de 39 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Avertizarea cod portocaliu cuprinde si judetul Neamt. In aceeasi perioada sunt prognozate fenomene asociate instabilitatii atmosferice respectiv descarcari electrice si furtuni. Aceasta instabilitate se va accentua treptat, incepand din vestul tarii. Catre Comitetele locale pentru situatii de urgenta s-au transmis avertizarile meteo primite, insotite de masurile necesare pentru protejarea populatiei si continuarea activitatii, la nivelul tuturor unitatilor administrativ teritoriale din judet. Reprezentantii serviciilor judetene de sanatate au informat ca sunt organizate unitatile de primiri urgente, cu tot ce este necesar pentru aceasta perioada cu temperaturi ridicate, iar cei implicati in protectia consumatorilor au informat ca vor intensifica controalele pentru prevenirea toxiinfectiilor alimentare.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.