Local
Citit de: 7 ori

Moș Crăciun în uniformă, pentru zeci de copii din 11 comune

Reținut de polițiști după un accident cu tractorul. Patru infracțiuni
Accident rutier la ieșire din Piatra-Neamț. 4 mașini implicate, cel puțin 3 victime

Cu ocazia apropierii Sfintei Sărbători a Nașterii Domnului, prin eforturi proprii, polițiștii Secției de Poliție Rurală Bicaz şi din cadrul posturilor de poliţie arondate acesteia au reușit să aducă zâmbetul, căldura și bucuria pe chipul a peste 60 de copii defavorizați din comunele Dămuc, Bicaz-Chei, Bicazu Ardelean, Tașca, Tarcău, Hangu, Poiana Teiului, Borca, Farcaşa, Ceahlău şi Grințieș. Astfel, în zilele de 12 şi 13 decembrie a.c., aceștia au împărțit cadouri, contribuind la asigurarea unui minim necesar copiilor care sunt lipsiți în această perioadă a sărbătorilor de iarnă de lucruri folositoare lor, însă au oferit și sfaturi preventive pentru diminuarea victimizării lor.

Fiecare copil a primit un pachet, ce conține în primul rând dulciuri și jucării pentru a le aduce aminte că sunt copii, fructe şi alimente pentru sănătate și energie, iar cărți și creioane pentru a-i sprijini în activitățile școlare.

(sursa: IPJ Neamt)

Distribuie știrea:

Etichete: Mos Craciun in uniforma, pentru zeci de copii din 11 comune
Articolul anterior
Reținut de polițiști după un accident cu tractorul. Patru infracțiuni
Articolul următor
Accident rutier la ieșire din Piatra-Neamț. 4 mașini implicate, cel puțin 3 victime

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed