În zilele de 4 și 5 decembrie a.c., poliţiştii cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au desfășurat acțiuni pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora determinate de nerespectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto.

În cadrul acțiunii au fost aplicate 355  de sancțiuni contravenționale, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dintre care 264 pentru depășirea vitezei legale.

58 șoferi au rămas fără permisul de conducere, după ce au fost depistați circulând cu viteză excesivă, iar alte 10 permise de conducere au fost reținute pentru nerespectarea altor norme rutiere care atrag suspendarea dreptului de a conduce.

De asemenea, au fost retrase 6 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau neîndeplinirea unor obligații legale.

Pe parcursul desfășurării acțiunii, polițiștii au constatat 4 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Exemplu:

La data de 5 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Neamț au depistat în trafic un tânăr, de 23 de ani, din Dumbrava Roșie, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cutului din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acesta are reținut permisul de conducere.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

sursa: IPJ Neamt

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.