General
Citit de: 1 ori

O femeie aproape în comă alcoolică la volan, a intrat cu mașina în șanț la Zănești

Beat clei pe bicicletă, a căzut de la 2 metri în albia unui pârâu
Acum- Cadavru descoperit în apă în zona Pieței Centrale din P. Neamț

O femeie din Borlesti, beată turta la volan, a intrat cu mașina intr-un sant noaptea trecuta, pe drumul national din comuna Zanesti. Aceasta avea o alcoolemie de 1,1 la mie in aerul expirat, ceea ce inseamna că in sange avea o concentratie de alcool de 2,2 la mie. ”La data de 18 iulie, în jurul orei 02.20 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 15, în localitatea Zănești.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce o femeie, de 40 de ani, din Borlești, se deplasa cu un autoturism pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând într-un șanț din fața unui imobil.

Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”- sinsp. Ciofu Ramona.

I.C.

Distribuie știrea:

Articolul anterior
Beat clei pe bicicletă, a căzut de la 2 metri în albia unui pârâu
Articolul următor
Acum- Cadavru descoperit în apă în zona Pieței Centrale din P. Neamț

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed