Dupa cum tvmneamt.ro a anuntat inca din cursul noptii trecute, prefectul județului Neamț, George Lazăr, a mers duminică dimineață la mănăstirea Paltin de la Petru Vodă, pentru a vedea personal pagubele suferite de obștea mănăstirească în urma incendiului de sâmbătă seara. George Lazăr a solicitat și șefilor ISU, IPJ și Jandarmeriei să fie prezenți, astfel încât să găsească soluții rapide pentru a ajuta mănăstirea.
În urma discuțiilor cu maica Iustina – stareța mănăstirii de maici și părintele Hariton – starețul mănăstirii de călugări, prefectul George Lazăr a decis ca luni să emită un ordin pentru constituirea unei comisii de evaluarea a pagubelor în urma incendiului. Comisia va avea ca sarcină să vină până miercuri cu rezultatele evaluării iar pasul următor va fi cel de solicitare a unui sprijin din partea Guvernului, scrie newsallert.ro
”Vom convoca, imediat ce avem evaluarea, o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în care vom aproba solicitarea unui ajutor financiar din partea Guvernului. De asemenea voi lua legătura cu reprezentanții Direcției Silvice Neamț pentru a vedea ce posibilități sunt pentru a se face o donație de lemne pentru refacerea acoperișului și podului. Sper să avem un sprijin și din partea unei societăți comerciale importante care ar putea dona ciment. Încercăm să găsim măsuri complementare pentru a sprijin mănăstirea. Acolo viețuiesc 120 de maici care au grijă de 40 de bătrâni și 20 de copii care provin din familii fără posibilități materiale. În aceste momente de cumpănă trebuie să dăm dovadă de unitate și de spirit creștin”, a declarat prefectul George Lazăr pentru sursa citata.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a ținut să aprecieze și intervenția pompierilor, care au reușit să evite extinderea incendiului. Asta cu atât mai mult cu cât clădirile din incinta mănăstirii sunt foarte apropiate între ele. ”Datorită intervenției rapide a pompierilor, sub coordonarea inspectorului șef – generalul Ioan Nițică, focul nu s-a propagat către bisericuța din lemn, din imediata apropiere. De aceea vreau să felicit ISU Neamț pentru modul în care a intervenit”, a adăugat prefectul George Lazăr.
Noaptea trecuta (4/5 ianuarie), Manastirea de maici Paltin, de la Petru Voda a fost afectata de un puternic incendiu care a cuprins cladirea staretiei. Mai multe detalii, AICI.
Ionut CORFU
1 comentariu. Leave new
Maica Justina,știți ca nu trebuie sa primiți ajutorul autorităților lumești. ..Doamne ,ați refuzat Ajutorul Sf Părinți și al Sfintelor Sinoade ecumenice,când la momentul potrivit ,și chiar și acum ați putea opri cat de puțin valul acesta al ecumenismului,dar va bucurați de un oarecare ajutor material lumesc!!!…autoritățile au destul popor cu nevoi acute de ajutor,iar dvs și manastirea ,sigur ați trecut prin momente mult mai dificile…Dumnezeu sa va ajute cu toate cele spre mântuire. . Iertați.