Local
Citit de: 5 ori

Primarul din Farcașa, apel la mobilizare pentru căutarea bărbatului dispărut de 2 zile în condiții misterioase

Vlad Marcoci va fi înmormântat duminică la Cimitirul Eternitatea din Piatra Neamț
Locuri de muncă disponibile în Neamț prin AJOFM la mijlocul lunii august
Bogdan Țifui, primarul comunei Farcașa, face un apel la mobilizare către cetățenii din comună, pentru căutarea bărbatului dispărut de două zile, în condiții misterioase. Căutările la care vor participa atât autoritățile cât și numeroși voluntari, vor avea loc mâine (13 august) la orele prânzului.
Vasile Sava (foto) a dispărut pe 10 august, într-o pădure din comuna Farcașa. Acesta era angajat la o stână, și conform unor surse oficiale, în ziua respectivă, plecase ca de obicei, cu oile la pășunat. Zona de pășunat include și o pădure, unde se prespupune că ar fi dispărut bărbatul. La amiază, oile s-au întors la stână singure, la fel și mai mulți câini care însoțeau turma, cu excepția unui singur câine care s-a întors ceva mai târziu. Tot la stână, a fost găsită și mașina celui dispărut. Căutările au început imediat după dispariție, însă fără niciun rezultat. Vasile Sava era cunoscut ca un om muncitor, care nu a făcut niciodată probleme și a dat dovadă de seriozitate în toate locurile în care a lucrat, inclusiv în străinătate, timp de 20 de ani, așa că dispariția lui este cu atât mai greu de explicat. Bărbatul este familist convins, având și doi copii.
Mesajul primarului Bogdan Țifui: Dragi fărcășeni, așa cum bine știți, din data de 10 august 2023, îl căutăm cu toții pe consăteanul nostru SAVA VASILE, în vârstă de 47 de ani, însă fără nici un rezultat. Acesta, fiind cioban la stana Reazem,a plecat în acea zi cu oile și nu s-a mai întors!
În această situație, fac apel la dumneavoastră să dăm dovadă de spirit civic și să participăm cât mai mulți dintre noi la căutarea acestuia!
Cei care doresc să participe la căutări, sunt așteptați mâine, la orele 12.30, in punctul „Piciorul Boului” (intersecția drumului Greedgold cu drumul către stâna Reazem), echipați corespunzător pentru acest tip de activitate.
Până în acest punct se poate ajunge și cu autoturismul.
La această activitate vor participa și autoritățile (poliție, jandarmi,etc) ocazie cu care vor fi constituite echipe, pentru o căutare controlată și eficientă !
Haideți să elucidăm această dispariție!
Cred în spiritul vostru de voluntariat și vă aștept în număr cât mai mare! Cu cât suntem mai mulți, cu atât sunt șanse mai mari să obținem un rezultat pozitiv! 
Ionut CORFU

Distribuie știrea:

Etichete: apel la mobilizare pentru căutarea bărbatului dispărut de 2 zile în condiții misterioase, Primarul din Farcașa
Articolul anterior
Vlad Marcoci va fi înmormântat duminică la Cimitirul Eternitatea din Piatra Neamț
Articolul următor
Locuri de muncă disponibile în Neamț prin AJOFM la mijlocul lunii august

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed