Ieri, in cadrul unei conferinte de presa sustinuta la Primaria Piatra- Neamt, primarul Dragos Chitic a prezentat raportul de activitate pe anul 2016. Raportul a fost prezentat cu titlul ”Seriozitate in administratie”
Conform celor declarate de Dragos Chitic, in anul 2016 s-au facut pasi importanti in admnistratia si in economia orasului, cum ar fi cresterea numarului de turisti, scaderea somajului, crearea unui centru de dezvoltare a antreprenoriatului si o ”fiscalitate prietenoasa”.
Va supunem atentiei raportul, exact cum a fost el prezentat de primarul Chitic:
La începutul anului am venit în fața cetățenilor cu un program de guvernare locală adaptat nevoilor și realităților comunității noastre. Acum, la finalul anului vă prezint un raport de activitate, un bilanț succint al lucrurilor realizate de administrația pietreană în anul 2016. Consider că așa trebuie să procedeze o administrație locală responsabilă, care își respectă cetățenii.
Principiile care au stat la baza activității Primăriei Piatra-Neamț în acest an au fost :
- –seriozitatea cu care am tratat activitatea administrativă;
- –menținerea echilibrului financiar, reducerea datoriilor, eliminarea riscurilor financiare;
- –cheltuirea judicioasă a banilor publici, dirijarea resurselor financiare acolo unde este mai multă nevoie;
- –transparența activității , deschiderea către cetățeni , atragerea și încurajarea investițiilor;
- –dezvoltarea orașului , asigurarea de servicii publice de calitate și prin toate aceste elemente creșterea calității vieții pietrenilor.
Dacă anul 2015 a fost anul normalității în administrație, putem afirma despre 2016 că a fost anul în care s-au făcut pași importanți spre performanță administrativă
Comunicarea cu cetățenii, transparența și deschiderea instituției
Comunicarea cu cetățenii a fost și în anul 2016 o prioritate pentru administrația pietreană.
Am îmbunătățit serviciile oferite în cadrul Biroului pentru Relații cu Publicul astfel încât fiecarui cetățean să îi fie rezolvate solicitările într-un mod simplu și rapid. Pentru o mai mare eficiență, cetățenii au la dispoziție, din acest an, în cadrul Biroului pentru Relații cu Publicul, un punct unde își pot plăti taxele și impozitele precum și un copiator;
Serviciile oferite prin acest birou au fost îmbunătățite prin instruirea continuă a personalului, suplimentarea acestuia în momentele aglomerate. Pentru că opiniile și propunerile cetățenilor sunt foarte importante pentru noi, am oferit în continuare pietrenilor posibilitatea de a-și exprima gradul de satisfacție prin completarea unui chestionar de opinie;
Am dezvoltat un birou de audiențe cât mai util pentru cetățeni, cu personal specializat. De serviciile biroului au beneficiat în anul 2016 aproximativ 2000 de persoane.Printr-un program foarte clar de audiențe, în anul 2016 peste 600 de persoane si-au putut expune problemele în mod direct conducerii primăriei
În continuare ne aflăm în topul răspunsurilor pe site-ul domnuleprimar.ro și încurajăm transmiterea propunerilor și petițiilor prin sistemele online;
- Am dezvoltat în continuare și pagina de Facebook a orașului pentru a comunica evenimente, pentru a oferi în timp real informații despre activitatea primăriei, cât și pentru a creea o comunitate online
- Toate aceste elemente au dus la scăderea numărului de persoane care folosesc sistemul clasic – deplasarea la sediu sau petiții transmise prin poștă – pentru a adresa sesizări Primăriei.
- A fost finalizat Centrul Național de Informare și Promovare Turistică , obiectiv realizat cu finanțare europeană. Inaugurat in prima parte a anului, centrul a fost accesat de peste 4200 de vizitatori, dintre care mai mult de 70% au fost străini. Îmbucurător este faptul că în anul 2016 s-a înregistrat o creștere cu 10 % a numărului de turiști în Piatra-Neamț.
Programul de guvernare locală, lucrări realizate Programul de guvernare locală pentru acest an l-am conceput împreună cu cetățenii.
La începutul anului am realizat o serie de întâlniri consultative cu reprezentanții principalelor categorii socio-profesionale din municipiu, pe tema bugetului pe anul 2016Pornind de la problemele ridicate și propunerile făcute în cadrul acestor întâlniri s-au pus bazele programului de guvernare locală pentru anul 2016, adaptat nevoilor comunității.
Piața Centrala – reconstrucția pietei centrale a fost unul dintre obiectivele majore din acest an, iar noua piata este aproape de finalizare. La începutul anului viitor pietrenii vor beneficia de o piață modernăCâteva dintre realizările din acest an :
Am modernizat și extins adăpostul pentru câini fără stăpân, de la 248 capete la 500 de capete, efectul fiind îmbunătățirea gestionării problemei câinilor comunitari și mai puține patrupede libere pe strazile orașului
Am suplimentat numărul de personal pentru serviciul de salubritate și am introduso echipă pentru curățenie în zilele de duminică pentru zonele publice intens circulate;
Pentru serviciul de colectare a deșeurilor de la populație s-a introdus ridicarea deșeurilor în ziua de duminică cu efecte vizibile asupra calității serviciului. Experimental, am realizat sisteme de securizare a shelterelor la cinci puncte de colectare din oraș, acțiune care va fi extinsă în perioada următoare
Am eficientizat monitorizarea și întreținerea spațiilor de joacă astfel încât fiecare loc de joacă să fie verificat cel puțin odată pe lună. Am realizat patru locuri de joacă noi:
- Văleni( zona școlii),
- Dărmănești (str. Nicolae Iorga),
- Strada Fermelor (bl. B9 ),
- Precista (zona Laguna) .
- Am preluat cosirea spațiilor verzi inclusiv în zona asociațiilor de proprietari, în acest an s-au realizat între 3 și 5 cosiri ale domeniului public în funcție de zonă. Am finalizat , în luna noiembrie, răspunzând unei cerințe a cetățenilor, o perdea de protecție forestieră pe dealul Pietricica
Am decolmatat și curățat toate cursurile de apă administrate de municipalitatepentru a preveni problemele în cazul precipitațiilor abundente. Am intervenit eficient în cazul ploilor torențiale cu risc de inundații din luna mai. Am dotat Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul primăriei cu echipamente necesare pentru intervenție, acțiune care va continua și în anul următor, achizițiile realizându-se din taxa de protecție civilă
Am introdus, pentru parcările publice cu plată, posibilitatea de plată și cu bancnotă la cinci dintre parcările publice importante din oraș și plata prin SMS, direct de pe telefonul mobil la toate parcările cu plata orară din oraș.
Am acordat locuințe ANL pentru toți solicitanții eligibili, realizând trei sesiuni de depunere a dosarelor și repartizare a locuințelor în acest an.
Am acordat pentru specialiștii din educație și sănătate peste 20 de locuințe ANL sau de serviciu; am sprijinit și actorii de la Teatrul Tineretului cu locuințe deserviciu.
Am deschis la începutul lunii decembrie un nou Centru de permanență în cartierul 1 Mai, care oferă servicii medicale gratuite pentru cetățenii din cartierele 1 Mai , Gara Veche, Vânători și Mărăței. Este al șaselea centru de permanență din oraș înființat cu sprijinul primăriei, acoperind astfel întreg perimetrul orașului. În fiecare lună, peste 5000 de pietreni apelează la serviciile gratuite din centrele de permanență din municipiu. Am început de asemenea renovarea Centrului de permanență din cartierul Speranța.
Asfaltarea străzilor a continuat conform programului anunțat :
Anul acesta am asfaltat și modernizat 24 de străzi pietruite din oraș, însumând 6 km.
Din totalul de 160 km de străzi din municipiul nostru, dacă la începutul anului aveam 23,6 de km neasfaltați, acum, la sfârșitul anului , mai avem doar 17,6 km. Menținând ritmul de cel puțin 6 km de străzi asfaltate in fiecare an vom atinge obiectivul propus pentru anul 2020 – un oraș cu toate străzile asfaltate.
În plus, alte străzi, însumând 13,1 km au beneficiat de reparație capitală, respectiv turnare de covor asfalatic continuu
Am montat 200 de bănci noi, 500 coșuri de gunoi și 2400 metri liniari de gărduț metalic de protecție pentru spațiile verzi din jurul blocurilor
Am realizat modernizari si reparatii de alei pietonale, noi locuri de parcare si 2.8 km retea de canalizare pluviala pe strazile pe care se impunea aceasta investitie.
Am reabilitat fântâna arteziană de la Muzeul de Istorie , astfel, toate cele șapte fântâni arteziene din oraș au fost funcționale în acest an.
Am reabilitat hala din cartierul Speranța unde vom depozita si distribui ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeana si vom putea desfășura si alte acțiuni de interes public
Am refăcut fațadele a două blocuri de pe B-dul Dacia , respectiv blocurile nr. 11 și 10. Vom continua și anul viitor cu alte blocuri din oraș.
Servicii publice de calitate, sprijinirea educației si a sportului local
Am aprobat un nou program de transport public local, ce a intrat în vigoare începând cu 6 septembrie 2016. Traseele au fost adaptate cerințelor și nevoilor cetățenilor și au fost introduse mai multe mijloace de transport noi. Un punct important in Programul de guvernare locală 2016 îl reprezintă ordinea si liniștea publică. Astfel am suplimentat numărul polițiștilor locali prezenți in patrule stradale, am montat camere de supraveghere video in cartierul Văleni si am încheiat un protocol de colaborare cu Poliția Municipiului Piatra Neamț si Inspectoratul de Jandarmi.
Serviciul Public pentru Evidenta Persoanelor a fost mutat in acest an intr-un spațiu modern, la etajul doi al clădirii Forum Center, spațiu care oferă un confort sporit cetățenilor care apelează la acest serviciu.
Investițiile în unitățile de învățământ din oraș au dus la asigurarea unor condiții optime pentru desfășurarea activității educaționale. Am stabilit și au avut loc în acest an întâlniri cu directorii instituțiilor de învățământ pentru a afla, direct problemele cu care aceștia se confruntă și pentru a îmbunătăți condițiile în care elevii și profesorii își desfășoară activitatea.
Am pregătit un proiect european complex care își propune modernizarea, dotarea si extinderea pentru cea mai mare parte a unităților educaționale din oraș.
Sprijin pentru sportul pietrean
Începând cu luna iunie am preluat stadionul Ceahlăul, am sprijinit înființarea unei echipe de fotbal locale, CSM CEAHLAUL Piatra-Neamț care s-a înscris în campionat și a obținut 10 victorii din 10 meciuri oficiale, terminând turul campionatului pe locul 1. Este un nou început pentru fotbalul pietrean și trebuie readusă performanța fotbalistică la Piatra-Neamț.
Am permis accesul cluburilor sportive gratuit la stadion și accesul publicului larg gratuit pentru pista de atletism în baza unui program
Toate cluburile sportive au beneficiat de sprijin financiar de la bugetul local în cadrul selecțiilor de proiecte.
Cluburile sportive care practică sporturi de sală au beneficiat de acces gratuit la Sala Polivalentă pentru antrenamente și competiții.
Sala Polivalentă din Piatra-Neamț a găzduit în acest an competiții sportive de nivel internațional precum meciul de handbal feminin Romania –Belarus și Turneul Final al Cupei României la Volei.
Atragerea fondurilor europene reprezinta o soluție pentru dezvoltarea orasului in perioada urmatoare. Am finalizat in acest an Planul de Mobilitate Urbana Durabila si Strategia de Dezvoltare Locala Integrata a Municipiului Piatra-Neamț, documente care stau la baza accesarii fondurilor nerambursabile puse la dispozitie de Uniunea Europeană. Avem pregatit un protofoliu de proiecte prin care vom realiza in orasul nostru investitii de peste 100 mil euro din fondurile comunitare.
Fiscalitate locala prietenoasă, încurajarea și susținerea mediului de afaceri, sprijinirea și atragerea investitorilor. O fiscalitate locală prietenoasă , un nivel scăzut al taxelor și impozitelor locale au ca efect dezvoltarea comunității , stimularea investițiilor , făcând din Piatra-Neamț un oraș atractiv pentru investitori.
Pentru încurajarea mediului de afaceri am păstrat nemajorate taxele si impozitele locale. Am stimulat investitiile , am incurajat investitorii si le-am oferit sprijin. În acest an s-au realizat câteva investiții importante in oras care au creat peste o mie de locuri de munca. Conform datelor statistice municipiul resedinta de judet are cel mai scazut numar de someri raportat la populatia activa dintre toate localitatile judetului. Pentru anul 2017 vom pastra același nivel pentru taxele și impozitele locale.
Am alocat un spațiu generos în care printr-un parteneriat cu ADR Nord-Est se va realiza primul centru pentru inițierea tinerilor antreprenori și accelerarea afacerilor. Este primul astfel de centru din regiunea Nord-Est. Acesta va juca un rol important în stimularea antreprenoriatului cât și în dezvoltarea afacerilor locale.
Am venit în sprijinul cetățenilor cu două noi modalități moderne de plată a taxelor și impozitelor locale, alternative la sistemul clasic cât și la sistemul de plată online deja existent:
plata online prin platforma ghișeul.ro, un sistem simplu și comod, utilizat pentru plata taxelor și impozitelor locale precum și a amenzilor rutiere; plata prin card bancar, prin introducerea sistemelor POS la ghișeele Direcției de Taxe și Impozite.
Creșterea atractivității turistice, participarea la târgurile de turism, realizarea unui calendar atractiv de evenimente
Dezvoltarea turismului reprezintă o componentă importantă în activitatea administrației locale. Prin participarea la târgurile de turism am promovat orașul, atracțiile turistice și evenimentele din localitatea noastră.
Am creat totodată un calendar atractiv de evenimente care debutează în luna aprilie cu Festivalul Curții Domnești, în luna mai continua cu Festivalul Dacic Petrodava, iar luna iunie este dedicată Zilelor Orașului. În luna iulie calendarul cuprinde Festivalul Internațional Vacanțe Muzicale, iar în luna august susținem organizarea Festivalului Internațional de Folclor ,,Ceahlău”. Pentru luna octombrie calendarul cuprinde Festivalului de Teatru, iar luna cadourilor întâmpină turiștii cu Târgul de Crăciun.
Acestea sunt, în sinteză, lucrurile realizate în 2016 de Primăria Municipiului Piatra Neamț. Mulțumesc pietrenilor pentru implicare și susținere, mulțumesc de asemenea consilierilor locali care au susținut proiectele propuse, societăților Consiliului Local, partenerilor și colaboratorilor. Am făcut împreună lucruri bune în 2016, dar mai sunt încă multe de făcut în orașul nostru. Am convingerea că prin unirea eforturilor , prin parteneriat administrativ vom putea dezvolta municipiul Piatra-Neamț, vom atrage în perioada următoare fondurile europene alocate regiunii Nord- Est și vom crește calitatea vieții locuitorilor comunității.
Doar în echipă putem fi eficienți , putem realiza performanța administrativă așteptată de cetățeni. Cred în potențialul orașului nostru, cred că putem genera mai multă dezvoltare în Piatra-Neamț și cred în capacitatea pietrenilor de a funcționa și mai bine ca o comunitate locală închegată, puternică.
Dragoș Chitic, Primarul Municipiului Piatra-Neamț
Ionut CORFU