Clădirea Poștei Centrale din P. Neamt (Poșta mare, cum mai este cunoscută printre localnici), a fost redeschisă astăzi, 18 noiembrie. Începând cu ora 12, a fost deschis și accesul publicului.
Clădirea a fost ridicată în anul 1932 și este obiectiv de patrimoniu. A fost închisă în anul 2009, apoi a intrat in conservare până anul trecut, când cu eforturile reprezentanților Poștei, ale pimăriei și ale Prefecturii (prefect George Lazăr la acea vreme) s-a reușit demararea lucrărilor de reabilitare, care au costat 3 milioane de lei. Acestea au avut termen de finalizare un an de zile și au fost terminate mai devreme de termenul prevăzut.
Fiind o clădire de patrimoniu, lucrările s-au efectuat sub supravegherea Directie de Cultura Neamt -director Rocsana Josanu.
La festivitatea de deschidere de astazi, alături de directorul Poștei Neamt, Cristian Tapalagă și de zeci de angajati ai Poștei, au mai fost prezenti directorul general al Postei Române, Valentin Ștefan, primarul Andrei Carabelea, președintele PNL Neamț, fostul prefect George Lazăr și senatorul PNL Eugen Țapu Nazare.
Directorul Tapalagă a tinut să le multumeasca celor care s-au implicat în demersurile pentru reabilitarea clădirii- simbol a orașului, mentionandu-i in mod special pe Andrei Carabelea și pe George Lazăr. ”Ne-a spus de la început, în biroul domniei sale: dacă în doi ani de zile nu terminați lucrările, găsesc bază legală, iau clădirea la primărie, o fac și v-o dau în administrare. Ne-a speriat, normal. Ne-au mai amenințat și alții că ne iau clădirea. Dar, ușa domniei sale a fost deschisă 24 din 24 pentru noi”, a spus Cristian Tapalagă, referindu-se la primarul Carabelea.
”Este un motiv de bucurie pentru pietreni astăzi, pentru că așa cum spunea și domnul primar Andrei Carabelea, este o clădire începută în 1932, o clădire de patrimoniu clasa B, o clădire dată în folosință publică în 1936, deci vorbim de aproximativ 86 de ani de când această clădire a fost dată în funcțiune și din decembrie 2009 a fost în conservare, pentru că autoritățile publice, locale, județene, centrale din perioada respectivă, și ulterior care s-au perindat la guvernarea locală, județeană sau națională, au trecut la «și altele» această clădire deosebit de frumoasă.
A fost mare păcat. Pentru că trebuie să înțelegem și noi românii, ca și cei din Occident, pentru că ne place să fim europeni, să fim oameni care tindem spre mai bine, că trebuie să ne conservăm foarte bine, să ne însușim și să modernizăm acele clădiri de patrimoniu.
Clădirea este emblematică pentru județul Neamț, este extrem de frumoasă, cu arhitectură deosebită, de care nu doar municipiul Piatra Neamț, ci și noi, nemțenii, județul Neamț, trebuie să se bucure. O clădire care este redată cetățenilor pentru serviciile pe care Poșta Română, o instituție extrem de serioasă, le are”, a declarat George Lazăr.
Cu ocazia redeschiderii clădirii pentru public, Poșta Română e emis o carte poștală în ediție limitată.
Transmisiune în direct relizată de tvmneamt.ro, de la evenimentul care a avut loc începând cu ora 11:
Ionut CORFU
Respect și admirație, pentru efortul făcut de administrația de a ne reda ceea ce de mult așteptăm! Va mulțumim!