Astazi se implinesc 62 de ani de la moartea filosofului marturisitor Mircea Vulcanescu, un geniu al culturii romanesti si una dintre cele mai stralucite minti ale generatiei interbelice. Mircea Vulcanescu a fost si economist, sociolog, scriitor, publicist, teolog si profesor de etica, sfarsindu-si zilele la 28 octombrie 1952, in inchisoarea de la Aiud, in urma torturilor aplicate de tartorii securitatii.
S-a nascut in 1904 la Bucuresti, urmand cursurile Facultatii de Filosofie si Litere si pe cele ale Facultatii de Drept din Bucuresti, pe care le termina in 1925. I-a avut profesori pe Nae Ionescu si Dimitrie Gusti, fata de care nutrea respect si admiratie. In 1925, pleaca la Paris pentru a-si continua studiile, insa nu reuseste sa-si indeplineasca dorinta, aceea de a-si da doctoratul in drept si sociologie. A colaborat la cele mai renumite reviste de cultura ale vremii, intre care amintim: „Cuvantul”, „Criterion”, „Floare de Foc”, „Familia”.
In perioada 1935 – 1937, Vulcanescu este directorul general al Vamilor, apoi director al Datoriei Publice in Ministerul Finantelor. In anii urmatori a ocupat pozitii importante in administratia nationala: 1940-1941, director la Casei Autonome de Finantare si Amortizare si presedinte al Casei Autonome a Fondului Apararii Nationale, iar din 27 ianuarie 1941 subsecretar de stat la Finante, pana la 23 august 1944.
Dupa lovitura de stat din 23 august 1944, ocupa din nou postul de sef al Datoriei Publice, pana la 30 august 1946, cand este arestat, in lotul al doilea al fostilor membri ai guvernului Antonescu. La 9 octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani temnita grea, judecarea recursului prelungindu-se pana in ianuarie 1948, cand instanta a mentinut pedeapsa.
De la arestare pana la pronuntarea sentintei, trece prin inchisorile de la Vacaresti si Jilava.
Transferat ulterior la Aiud, bolnav de tuberculoza in stadiu avansat, asistenta medicala ii este refuzata si este bagat in Zarca (unde erau cei mai „periculosi” detinuti). S-a stins din viata la 28 octombrie 1952, pe cand avea doar 48 de ani, lasand posteritatii un testament care cuprinde intreaga sa conceptie crestina: „Sa nu ne razbunati!”.