A fost stabilită structura anului școlar 2026- 2027. Aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial din 16 februarie

– Cursurile anului școlar 2026-2027 vor începe pe 7 septembrie 2026 și se vor încheia pe 18 iunie 2027.
– Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri.
– Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 4 iunie 2027.
– Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 11 iunie 2027
– Programele naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfăşura în perioada 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027.
– Săptămâna de vacanță la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București va fi planificată în perioada 15 februarie – 7 martie 2027
G.T.












