Ionel Arsene, presedintele CJ Neamt a sarbatorit 160 de ani de la Mica Unire, la Focsani, unde pana la 1859 a fost granita dintre Moldova si Tara Romaneasca, teritorii romanesti care s-au unit in acelasi an, pe 24 ianuarie, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. A fost primul pas catre Marea Unire de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918.
La manifestarile de la Focsani au participat toti presedintii de Consilii Judetene din Romania, dar si omologii lor din Repuplica Moldova. ”Sărbătoarea Unirii Moldovei cu Țara Românească m-a găsit la Focșani, acolo unde era granița dintre cele două principate. Aici a avut loc ședința solemnă a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR) și a Uniunii Consiliilor Raionale din Republica Moldova. A fost o întâlnire a președinților de Consilii Județene din toată țara și am discutat despre obiectivele noastre și despre soluții în favoarea tuturor românilor, indiferent de județul în care locuiesc.”, scrie Ionel Arsene pe contul lui de facebook.
Au urmat si alte evenimente care au marcat cei 160 de ani de la Unirea Principatelor Române. ”Ziua a fost plină de evenimente: Muzeul Unirii din Focșani a organizat un simpozion istoric, a fost lansată o marcă poștală dedicată celebrării celor 160 de ani de la Mica Unire, în Piața Unirii au defilat militari ai Armatei României, iar oamenii s-au prins în Hora Unirii. Piața a fost plină, cred că au fost peste 10.000 de români.
Prezența fraților de peste Prut alături de noi în această zi de aur a istoriei noastre a dat evenimentului o puternică încărcătură simbolică și emoțională. Nu mă feresc de cuvinte: va veni și ziua împlinirii idealului național, iar România se va întregi!
„Unirea, națiunea a făcut-o!” a spus Mihail Kogălniceanu, comprimând într-o propoziție idealul național, voința românilor și decizia conducătorilor celor două principate. Atunci, la 24 ianuarie 1859, cele două principate românești au alcătuit o țară.
Privind în urmă cu mândrie, știm că grija noastră, a liderilor politici, este să lucrăm împreună pentru țară și pentru români. Aici, la noi, și oriunde în lume, să fim uniți în cuget și în simțiri și să trecem peste orice ne desparte. Să nu ne irosim în conflicte. Să dăm „mână cu mână” pentru binele tuturor românilor. Așa cum au făcut înaintașii noștri. Doamne-ajută!”, mai precizeaza Ionel Arsene in postarea de pe contul lui de facebook.
Si la Piatra- Neamt a fost sarbatorita Mica Unire, sub Turnul lui Stefan, unde primarul Dragos Chitic s-a prins in Hora Unirii. ”24 Ianuarie 2019 – Hora Unirii, la Piatra Neamț ! Pietrenii, indiferenți la vremea de afară, au dat cu mic cu mare, o nouă dovadă de profund patriotism şi respect față de momentele importante ale istoriei poporului român. La mulți ani România!”, scrie si Dragos Chitic pe contul lui de facebook.
Ionut CORFU