Pălinca, renumita băutură tradițională din Ardeal, s-a intersectat într-o localitate din Sălaj cu un alt element esențial în cultura rurală românească – lemnul, grație pasiunii și migalei cu care pălincarul satului „împistrează“ (împodobește prin tăieturi n.r.) lemnul, reproducând obiecte din gospodăria proprie, pe care le introduce mai apoi, cu dexteritate și cu o răbdare infinită, în sticlele cu licoarea aurie.
Localitatea Fildu de Sus este renumită în Sălaj dar nu numai pentru biserica de lemn, monument istoric având cea mai zveltă și mai înaltă turlă din zonă, simbolistica ei fiind preluată, de altfel, și pe stema județului.
Nelu Mangău nu este doar pălincarul din Fildu de Sus, ci și un împătimit în „împistrarea“ sau dacă vreți decorarea lemnului. „De mic mi-a plăcut să împistrez lemne, cu un briceag. Maica tot îmi zicea: nu împistri toate lemnele. Meream cu oile și pe o botă făceam diferite modele“, își amintește acesta.
Pasiunea din copilărie o combină astăzi cu „ocupația“ de bază, dacă se poate spune, realizând cu răbdare și migală mici obiecte din lemn, reproduceri la scară mică a unor obiecte din gospodărie, pe care le asamblează direct în sticlele în care mai apoi pune pălinca. Miniaturile din lemn nu au doar rol decorativ ci și colorează în diferite nuanțe pălinca, în funcție de esența folosită. În plus, de când face sticle cu lemn împistrat, a constat că a crescut și interesul cumpărătorilor.
Gospodar în adevăratul sens al cuvântului, Nelu Mangău crește animale și lucrează pământul fără a se plânge de secetă, de subvenții sau de alte greutăți inerente traiului la țară. Iubește sincer ceea ce face și crede din tot sufletul că dacă muncești cu adevărat, pământul te va răsplăti cu un trai îmbelșugat. Drept urmare, în casa lui vei găsi mereu o bucată de caș proaspăt, o cană de lapte de bivoliță, un colț de pâine de casă și găină „galbenă de grasă“, numai bună pentru o supă cu „bănuți“ de grăsime și togmaji (tăiței n.r.). Iar înainte de orice mâncare, vei fi servit, invariabil, cu un păhărel de pălincă de prune, producție proprie.
Deși produce anual sute de litri de pălincă pentru toți sătenii din zonă, Nelu Mangău nu consumă băuturi alcoolice, cu excepția pălincii pe care trebuie să o guste atunci când o prepară. „Din trei cazane de votcă iese unul de pălincă. Cel mai bun lemn cu care se face foc la cazan este cel de arin. Se mai folosește și răchita sau mesteacănul. Salutul pălincii este: apă rece, foc încet, adică apă rece în răcitorul instalației de distilat și foc la cazan nu foarte intens. Avem un sistem de răcire cu apă din Valea Fildului. Prima dată la pălincă iese așa numitul razalău, care se separă, pentru că nu e bun de băut și are circa 90 de grade. După ce se îndepărtează razalăul, iese pălinca. Aceasta trebuie adusă mai apoi la starea în care se poate consuma, diluându-se cu apă până ajunge la 50-52 de grade. Înainte de a o „tomni“, are 58-60 de grade. Pălinca trebuie să fie băubilă, să nu strângă de gât. Sunt care fac pălinca și la 54 de grade, dar eu spun că nu e băubilă. După mine, cea mai bună e cea la 50 de grade. Cel mai bine se păstrează în vase de sticlă sau în butoaie de lemn, dar în butoi pierde la 100 de litri, un litru la an“, precizează acesta.
În sticle o păstrează și pălincarul din Fildu, dar nu în orice fel de sticle, ci în recipiente „îmbăgățite“ cu miniaturi de lemn care dau culoare, aromă și un aspect, în cele din urmă, mai comercial renumitei băuturi ardelenești. (AGERPRES)
