Un punct de pe ordinea de zi a sedintei extraordinare sustinute joi, la Consiliul Judetean Neamt, a starnit discutii aprinse. Este vorba despre modificarea unei hotarari a CJ privind acordarea unui mandat special. Consilierul care reprezinta Comisia de buget a facut mentiunea ca, in cadrul adunarii actionarilor de la SC Troleibuzul SA, s-a stabilit clar ca, atat Consiliul Local cat si comuna Savinesti sa fie parte la majorarea capitalului social cu suma de 10.000 de lei. CL Savinesti, in 30 iunie 2015 a emis o hotarare si a solicitat ca participarea acestei comune sa se faca in natura, respectiv cu o anumita suprafata de teren.

 

Consilierul:

„Nu cred ca este scuzabil ca intr-o luna de zile nu a existat timpul necesar pentru corespondenta intre CJ si comuna Savinesti pentru a lamuri situatia. Pe 29 iulie, deci abia ieri, s-a primit raspunsul ca si Savinestiul este parte la aceasta asociere pentru a deveni operator regional de transport la societatea Troleibuzul”.

 

La randu-i, presedintele CJ, Constantin Iacoban, a subliniat ca primarul de Savinesti a zis ca Troleibuzul este pe terenul de la Savinesti. Dar terenul este public, nu privat.

 

Iacoban:

“Am crezut ca este in interesul comunei ca aceasta sa devina actionar la Troleibuzul. Daca cei de acolo nu vor, bine. Chiar nu-i rugam. Am rugat sa vina cu 10.000 de lei, ca nu e un capat de lume. Nu l-a interesat pe primar si a zis ca sa-i luam terenul respectiv, unde este sediul Troleibuzul. AGA va merge sa vada totusi daca terenul e necesar sau nu, ca poate nu e”

 

Consilierul Dan Vasile Constantin a venit cu mentiunea ca aportul de capital in natura este o procedura mai greoaie pentru ca este nevoie de o evaluare facuta de un expert independent iar Oficiul Registrului Comertului nu va accepta pana nu exista acel raport de evaluare facut la solicitarea sa, si este exclus ca un teren sa fie trecut din public direct in capitalul unei societati comerciale. La un alt punct de pe ordinea de zi a fost aprobat si proiectul privind decontarea cheltuielilor de transport pentru personalul didactic si auxiliar din unitatile de invatamant finantate din bugetul judetului Neamt  pe luna iunie 2015. Comisia buget a dat avizul favorabil cu amendamentul ca , dupa  iunie 2015 sa se adauge si ianuarie-mai 2015. Este vorba despre diferentele neacordate pana acum pentru anumite scoli. Proiectul in ansamblu a fost votat favorabil.

Aprobarea executiei bugetare la 30 iulie 2015, de altfel primul punct de pe ordinea de zi a sedintei de joi a fost aprobat. Al doilea proiect, privind modificarea actului constitutiv al si al statutului Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara Aqua Neamt, a fost si el adoptat. Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara “AQUA NEAMT” s-a constituit in scopul reglementarii, infiintarii, organizarii, finantarii, exploatarii, monitorizarii si gestionarii in comun a serviciului de alimentare cu apasi de canalizare pe raza de competenta a unitatilor administrativ-teritoriale membre, precum si pentru realizarea in comun a unor proiecte de investitii publice de interes zonal sau regional, destinate infiintarii, modernizarii si/sau dezvoltarii, dupa caz, a sistemelor de utilitati publice aferente Serviciului, pe baza strategiei de dezvoltare a Serviciului. Interesul comun ce sta la baza constituirii Asociatiei este interesul general al locuitorilor de pe raza unitatilor administrativ-teritoriale membre pentru imbunatatirea calitatii Serviciului, in conditiile unor tarife care sa respecte limitele de suportabilitate ale populatiei si principiul “poluatorul plateste”, atingerea si respectarea standardelor europene privind protectia mediului, precum si cresterea capacitatii de atragere a fondurilor pentru finantarea investitiilor necesare in infrastructura tehnico-edilitara aferenta Serviciului.

Cel de-al treilea proiect de pe ordinea de zi a extraordinarei de ieri, privind darea in administrarea SALVAMONT a unor bunuri din patrimoniul judetului Neamt, a primit aviz favorabil. La punctul patru, privind asocierea cu orasul Bicaz in vederea organizarii Zilei Marinei a fost mentionat un amendament, exprimat de vicepresedintele CJ Emilia Arcan care a propus suplimentarea cu 5.000 de lei in vederea acoperirii cheltuielilor. Cu precizarea venita din partea presedintelui CJ, Constantin Iacoban, ca de fapt s-au cerut 30.000 de lei, amendamentul a trecut. Comisiile au acordat aviz favorabil, asa incat hotararea, in ansamblul ei, a fost votata cu 27 voturi pentru, adica in unanimitate.

SSi pentru aprobarea taxelor si amenzile pentru anul 2015 a fost dat aviz favorabil din partea tuturor comisiilor.

Fata de ordinea de zi initiala a fost supus aprobarii, si aprobat, un proiect de modificare a une hotarari mai vechi, 26/2015, privind aprobarea preluarii in adminisatrarea CJ a unui sector de drum din Tasca, judetul Neamt. Un alt proiect inclus pe ordinea de zi – aprobarea participarii institutiilor de cultura si de spectacol din  subordinea Consiliului Judetean Neamt la manifestari cultural-artistice organizate de unitati administrativ-teritoriale din judetul Neamt a fost aprobat dupa ce presedintele CJ, Constantin Iacoban, a facut unele precizari:

 

Iacoban:

„Posibilitatile noastre de a organiza zilele comunelor se poate face numai prin asociere in interesul judetului, or sunt foarte putine posibilitati, ca sa fim cinstiti, corecti. Si nu-i putem ajuta prea mult pentru ca nu au un proiect din care sa reiasa ca actiunile sunt in interesul judetului. Si atunci, din experienta altor judete, putem organiza zilele comunelor intr-un alt context: de promovare a culturii locale, a traditiilor populare, a mestesugarilor, prin institutiile noastre specializare. Putem si noi sa ducem, prin institutiile noastre, sa ajutam cu oameni care sa prezinte, sa mobilizeze resursele, valorile, avem ansambluri artistice, instrumentisti, si e bine ca acestia sa fie promovati. Pot si ei sa beneficieze de fonduri de la noi prin aceste institutii”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.