În timp ce se invocă austeritatea și ncesitatea reducerii cheltuielilor din bani publici, la inițiativa lui Ion Asaftei (salariu de peste 6.000 de euro), CJ Neamț continuă cu pomenile pentru mănăstirile care adună purcoaie de bani, fără să plătească un leu impozit la stat.

În ședința de CJ de ieri, a fost aprobată o Hotărâre, prin care CJ Neamț, adică nemțenii, vor plăti două salarii, în total aproape 5.000 de lei pe lună, pentru doi angajați ai Mănăstirii Tazlău: un supraveghetor de muzeu și un îngrijitor.

După cum se arată în referatul de aprobare semnat de Asaftei, pomana din bani publici vine la cererea starețului mănăstirii, și este motivată prin faptul că ”posibilitatile financiare ale Manastirii sunt reduse”. Cele două posturi sunt prevăzute ca obligație într-un proeict cu fonduri europene, accesat de mănăstire. Mai exact, mănăstirea și-a asumat că va crea 3 noi locuri de muncă, aceasta fiind una dintre condițiile prevăzute în proiect, pentru a se acorda finanțare. Astfel, s-a obținut finanțarea, dar acum, două dintre cele 3 posturi, trebuie plătite de contribuabilii pe care nu i-a întrebat nimeni la momentul depunerii proiectului, dacă sunt de acord. 

Tot în referatul de aprobare, se mai arată că la acest moment, CJ Neamț plătește salariile a nu mai puțin de 1.050 de angajați personal neclerical din biserici și mănăstiri. Asta înseamnă că 500.000 de euro ies din buzunarele nemțenilor în fiecare lună și ajung în conturile unor biserici și mănăstiri, pentru plata unor oameni care nu au nicio legătură cu interesul public.

În urmă cu doar o lună, CJ Neamț a dat alți 500.000 de euro pentru 79 de biserici și mănăstiri.

Austeritate doar pentru păcătoși! CJ Neamț miluiește bisericile cu jumătate de milion de euro. Peste 10% din sumă ajunge la biserici din Tg. Neamț

Ionut CORFU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.