Mașină răsturnată în șanț la Bodești din cauza carosabilului acoperit cu noroi și pietris
Un accident rutier, în urma căruia o mașină a ajuns pe cupolă, într-un șanț, s-a produs în jurul orei 20 pe un drum județean din comuna Bodești, între satele Bodești de Jos și Corni.
La volanul mașinii se afla o tânără de 23 de ani, din Piatra- Neamț. Alături de aceasta, pe locul din dreapta față, se afla mama acesteia, în vârstă de 49 de ani. Deși pare greu de crezut după ce privim imaginile, șoferița a scăpat nevătămată, iar mama acesteia a suferit traume minore, aceasta primind îngrijiri la fața locului, refuzând transportul la spital.
Accidentul s-a produs după ce mașina a derapat pe o coborâre, într-o curbă ușoară la stânga. A ajuns pe contrasens, apoi s-a răsturnat în șanțul betonat cu botul în direcția inversă sensului în care se deplasa.
După cum se poate vedea în imaginile de mai jos, jumătate din banda de pe sensul pe care se deplasa mașina înainte de accident, este acoperită cu un strat gros de pietriș, rămas de la acțiunile de împrăștiere de materian antiderapant, din sezonul rece. Se poate observa și urma anvelopei înainte de derapaj. De asemenea, pe celălalt sens de mers, se poate observa că jumătate din carosabil este acoperit cu un strat de pământ/noroi, posibil provenit de la exploatările agricole din zonă. La fel, se pot observa urmele rămase de la anvelope, deci, tânăra de la volan nu a avut nicio șansă să redreseze mașina.
Rămâne de văzut dacă polițiștii vor sancționa administratorul drumului. De obicei, ]n astfel de cazuri, șoferii sunt vinovați pentru ”neadaptarea vitezei la condițiile de drum”. Administratorii drumurilor nu au niciodată, nicio vină, decât dacă păgubiții se adresează instanțelor civile. Asta, în cazurile fericite, cum este și cel de față, când scapă cu viață.
Ionuț CORFU




















