Administratia locala de la Bicaz da dovada de o nesimtire crunta. Desi problema grava a cinilor maidanezi agresivi care au invadat la propriu micul oras este cunoscuta de ani buni, primarul PSD Nicoale Salagean se pregateste de Centenarul Marii Uniri pe bani grei si isi comanda articole elogioase in presa.
Nu este nimic rau in a sarbatori Unirea, ba chiar din contra, dar nu poti sa sfidezi efectiv populatia si sa organizezi Centenarul sub asediul maidanezilor. Au trecut aproape doua saptamani de cand o femeie a fost atacata de fiarele salbaticite si nu a miscat nimeni nici macar un deget pentru capturarea cainilor.
Dupa cum spuneam, in contextul dat, in sedinta de CL Bicaz de pe 15 februarie s-a alocat suma de 100.000 de lei (un miliard de lei vechi) pentru mai multe manifestari cu ocazia Centenarului. Nu putem sa ne imaginam ce se poate face intr-un oras cat o comuna de banii astia, insa si-a imaginat si a si pus in practica, primarul Salagean. Peste 20.000 de euro se vor duce pe reabilitari de monumente, ecusoane, stegulete, depuneri de coroane si alte actiuni de stat cu mana la inima cand se canta imnul.
Un amanunt cam ilegal poate fi insa observat chiar de la punctul 1 din tabelul cu proiecte/manifestari. Se aloca in februarie 2018, 500 de lei pentru o actiune care a avut deja loc pe 29 noiembrie 2017.
De remarcat ca peste jumatate din cei 100.000 de lei, adica 60.000 de lei vor fi cheltuiti pentru reabilitarea unui monument al eroilor. Conform proiectului de hotarare, reabilitarea prevede consolidarea monumentului, refacerea placilor comemorative si amenajarea spatiului adiacent monumentului. Din cate se vede, o consolidare de monument la Bicaz costa cat o consolidare de viaducte prin alte parti.
Si avem si bomboana de pe coliva. 3.000 de lei vor merge catre o sesiune de comunicari cu titlul Bicaz- 1918 – O altfel de capitala a Romaniei. Posibil ca la 1918 Bicaz sa fi fost o altfel de capitala a Romaniei, dar acum este cert ca Bicaz a devenit o capitala a cainilor fara stapan. Si de ce o fi nevoie de 3.000 de lei pentru o prezentare de referate, doar primarul poate sti.
In document nu se arata si cati bani au fost alocati presei pentru mediatizarea evenimentului, insa stim sigur ca bugetul primariei Bicaz are bani pentru asa ceva. Ca un facut, la cateva zile dupa scandalul cu caini vagabonzi, pe 10 martie, intr-un cotidian local apare un interviu cu primarul Salagean in care acesta bate campii despre cum va fi anul 2018, anul ”investitiilor importante” la Bicaz (Vezi articolul AICI). Despre maidanezii agresivi, niciun cuvant.
Ori primarul Salagean crede ca platitorii de taxe si impozite din Bicaz sunt prea prosti, ori nu poate depasi amintirile perioadei comuniste cand comunitatea nu valora nici doi bani in fata sefului orasului. Vorba unui jurnalist din Neamt: ”Salagean pare abia iesit din plenara PCR”.
Documentele proiectului de hotarare pentru Centenar la Bicaz pot fi vazute AICI
Ionut CORFU