AdministratieLocal

Noul spital județean ar trebui să fie gata peste un an și 8 luni. Misiune imposibilă pentru CJ Neamț: mai trebuie 100 de milioane de euro

Citit de: 0 ori

Noul spital județean ar trebui să fie gata peste un an și 8 luni. Misiune imposibilă pentru CJ Neamț: mai trebuie 100 de milioane de euro

CJ Neamț a anunțat pe o pagină de facebook cu aceeași denumire (comunicarea clasică și eficientă cu cetățenii prin intermediul presei, a fost îngropată de mult, deși pentru asta sunt plătiți vreo 12 oameni), că noul spital județean, promis și răspromis încă de prin 2017, ar trebui să fie gata până la sfârșitul lunii iunie, anul 2026, când se împlinesc deja aproape 10 ani de la prima promisiune. Adică peste cam un an și 8 luni, termen despre care cunoscătorii din industria construcțiilor spun că ține de domeniul științifico-fantastic. De altfel, din postare rezultă că implementarea proiectului a început deja. Din luna mai a acestui an: ”𝐃𝐮𝐫𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝐢𝐦𝐩𝐥𝐞𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢: 𝟏𝟕.𝟎𝟓.𝟐𝟎𝟐𝟒 – 𝟑𝟎.𝟎𝟔.𝟐𝟎𝟐𝟔”, se arată pe pagina de facebook denumită Consiliul Județean Neamț.

Dar, asta nu ar fi singura problemă. Tot CJ Neamț, în aceeași postare de pe facebook, mai spune că pe lângă banii prin primiți prin PNRR (1.176.000.000 lei), mai trebuie și o cofinanțare, de peste 𝟓𝟎𝟒 milioane de lei. Mai exact, CJ Neamț va trebui să scoată din propriul buzunar, peste 100 milioane de EURO. Altfel, nema spital, că nu avem cu ce. Suma este una astronomică pentru bugetul propriu al CJ Neamț, deci, nu va putea fi asigurată din această sursă, nici dacă ar fi concediați toți sinecuriștii PSD angajați prin CJ de vreo 8 ani încoace. Mai rămâne varianta unui împrumut, dar aceasta este imposibilă, pentru că CJ Neamț este foarte aproape de gradul de îndatorare prevăzut de lege, prin urmare, este exclus să poată contracta un credit pe o asemenea sumă. O altă variantă, ar fi bani de la guvern, însă în condițiile actuale economice, niciun prim ministru nu va putea scoate din vistierie atât de mulți bani, oricât de binevoitor ar fi el.

Așadar, rămâne să ne explice reprezentanții actuali sau viitori ai CJ Neamț, de unde vor face rost de suma asta. Și dacă există vreo șansă, fie ea cât de mică, să fie respectat termenul de finalizare a spitalului, 𝟑𝟎.𝟎𝟔.𝟐𝟎𝟐𝟔.

Postarea de pe facebook, nesemnată/neasumată de nimeni:

Ionut CORFU

Distribuie știrea:

Etichete: Noul spital județean ar trebui să fie gata peste un an și 8 luni. Misiune imposibilă pentru CJ Neamț: mai trebuie 10 milioane de euro
Articolul anterior
Bombă ecologică la un parc de dezmembrări auto dintr-o comună din Neamț
Articolul următor
Caz șocant în Neamț! Fetiță de doar 11 ani, exploatată și abuzată sexual de un minor și doi adulți

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.