EducatieLocalNational
Citit de: 0 ori

PNL Neamț: Ministerul liberal al Educației lansează programul „Primul student din familie”

Efectele vântului în Neamț: localități fără curent electric, case, blocuri și mașini avariate
Leoreanu anunță că extinderea Bazei sportive Moldova este pe lista scurtă pentru finanțare prin CNI

Ministerul liberal al Educației lansează programul „Primul student din familie”, în colaborare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, proiect ce se ridică la 50 de milioane de euro, anunță PNL Neamț

Strategia urmărește creșterea accesului elevilor defavorizați la învățământul superior. În același timp, o bună parte din fonduri se vor aloca și pentru combaterea abandonului școlar.

Consider și voi considera mereu că educația trebuie să fie o prioritate, iar acest lucru este prevăzut în programul meu de guvernare locală, pe care am de gănd să-l aplic din postura de președinte al Consiliului Județean Neamț.

Reducerea abandonului școlar, sprijinirea eleviilor din mediile defavorizate, dar și pe cei care vor să continue studiile în universitățile din țară, precum și crearea de Campusuri pentru Învățământul Dual, toate acestea fac parte din proiectele mele pentru județul Neamț.

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: PNL Neamț: Ministerul liberal al Educației lansează programul „Primul student din familie"
Articolul anterior
Efectele vântului în Neamț: localități fără curent electric, case, blocuri și mașini avariate
Articolul următor
Leoreanu anunță că extinderea Bazei sportive Moldova este pe lista scurtă pentru finanțare prin CNI

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed