Dupa ce a fost amenintat cu ”trosneala” de Ionel Arsene, prefectul judetului Neamt, George Lazar îl ”trosneste” chiar el pe Arsene, comparandu-l cu baronul Münchhausen, ramas in istorie, drept ”baronul mincinos”

Lazar aduce cateva exemple in sprijinul comparatiei, cum ar fi faptul ca Arsene spune ca vrea ieftinirea apei potabile pentru nemteni desi la inceputul anului 2020 a cerut marirea pretului, sau faptul ca la nivel declarativ vrea o viata mai buna pentru nemteni, insa imparte banii judetului pe criterii de simpatie sau antipatie. La sfarsitul lunii iulie, CJ Neamt a alocat la propunerea lui Arsene, de 7 ori mai multi bani comunei natale (Grumazesti), decat orasului Piatra Neamt sau Roman. “…după cum vrea jupânul Arsene, după cum îi place lui, că are prieteni la o comunitate sau alta, în funcţie de zona lui de relaţionare, împarte banii ca un boier pe timpuri”, a declarat prefectul Lazar.

La Apa Serv e o adunătură de pensionari, de oameni care nu au nicio legătură cu campania, care habar nu au ce trebuie să se întâmple în companie, acolo sunt schimbaţi directori la interval de câteva luni după placul jupânului Arsene. Acum a fost instalat un directoraş nou, care habar nu are la momentul acesta ce înseamnă Apa Serv, ce înseamnă proiectul mare pe POIM, ce înseamnă toată infrastructura, ce înseamnă managementul performant al acestei companii. Am crezut că vine un om cu experienţă pe fonduri europene, un om cu studii superioare, cu masterate, cu tot felul de studii postuniversitare de management.

Nu, surpriză, ce-i drept nu mai vine un pensionar ca să-şi dubleze salariul cu pensia, dar vine un angajat al cumătrului, al lui domnul Ginel. Adică domnul Arsene şi-a pus angajatul de la cumătrul de la firmă şef peste compania de apă. care practică al treilea cel mai mare preţ din ţară. Pe domnul Arsene o să-l compar cu voia dumneavoastră cu baronul Munchaussen, adică un baron mincinos.

Domnul Arsene minte şi spune că vrea să ieftinească preţul la apă. Păi cum vrea să ieftinească preţul la apă când în 2019, într-o adresă semnată de domnul Angheluţă, compania la care CJ e acţionar majoritar cere aviz pentru creşterea preţului. Primeşte aviz negativ de la ANRSC, dar asta nu contează pentru domnul Arsene, care una spune, alta face, la el nu-s fapte, sunt vorbe.

Revine domnul Arsene în 2020 insistând că preţul pentru nemţenii lui, cum se laudă, dar nemţenii nu sunt ai nimănui, sunt oameni liberi, înfierează cu mânie proletară într-o nouă adresă şi cere în mod imperios, ANRSC, ca preţul să fie majorat. Primeşte avizul ANRS, unul consultativ. Am subliniat aceste lucruri pentru a înţelege foarte clar unde suntem astăzi. Domnul Arsene a avut o ieşire nepotrivită şi nefericită, care îl descalifică, cum înţelege domnia sa să rezolve lucrurile din punct de vedere administrativ, diferenţele de opinie. Dumnealui înţelege că lucrurile în administraţie se rezolvă mai cu forţa, eu cred că se rezolvă cu înţelepciune şi cu gânduri bune.

Să ai cele mai mari preţuri şi să oferi cele mai proaste servicii mi se pare bătaie de joc la adresa nemţenilor, vinovat fiind baronul mincinos Ionel Arsene şi subordonaţii lui care conduc compania de apă şi canal”, a mai spus prefectul de Neamţ, parand deloc impresionat că a fost ameninţat cu “trosneala”. Acesta a continuat, arătând că Apa Serv a fost condamnată definitiv la plata unei amenzi penale dupa ce un angajat si-a pierdut viata la locul de munca, motiv pentru care proiectul pe POIM ar putea fi pus în pericol dacă nu se obţine vreo “indulgenţă” de la Bruxelles, intrucand, la acest moment, compania are cazier penal.

Declaratiile complete ale prefectului George Lazar, in materialul video de mai jos, realizat de tvmneamt.ro:

https://www.facebook.com/tvmneamt.ro/videos/317759139493163/

Ionut CORFU

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.