Conform unor surse politice de la centru, oameni apropiați președintelui Nicușor Dan, lucrează la construirea unui partid prezidențial, pe modelul PDL-ului lui Băsescu.
Potrivit informațiilor obținute de tvmneamt.ro, startul s-a dat imediat după turul doi al alegerilor prezidențiale, iar lucrurile se mișcă pe repede înainte. Vor urma zile grele pentru mai toate partidele, pentru că se va rupe câte ceva din toate și probabil că unele vor dispărea cu totul, cum ar fi cazul POT, de unde deja au dezertat peste 10 parlamentari, sau SOS, de unde urmează să mai plece parlamentari, pe lângă cei care deja i-au spus Adio! Dianei Șoșoacă.
Din același plan face parte și demersul lui Claudiu Târziu, care are misiunea să rupă AUR, dar și demersurile lui Victor Ponta, care și el are o misiune, aceea de a rupe PSD, ambii, urmând să-și aducă sub comandă o ceată de parlamentari.
O bună parte dintre noii ”recruți”, ar urma să treacă sub flamura partidului prezidențial. Acesta se va construi în județe pe scheletul PMP (de exemplu, în Neamț, lucrurile sunt deja foarte avansate în acest sens), însă va purta o altă denumire, deocamdată, aceasta nefiind stabilită.
Întregi s-ar putea să rămână doar PNL și USR, care, conform scenariului la care se lucrează, alături de dezertorii adunați de la celelalte partide, vor forma o majoritate confortabilă în Parlament, majoritate cu care va fi dat jos guvernul ce se va forma în zilele următoare și se va instala guvernul în care vioara întâi va fi partidul prezidențial. Așa că ușor- ușor, până la următoarele alegeri parlamentare sau prezidențiale, ”partidele mari” de astăzi, pot deveni amintire.
Ionuț CORFU