InfractionalLocal
Citit de: 0 ori

Tânăr jefuit în plină stradă. Unul dintre tâlhari are 16 ani

Neamț- vânt puternic și vreme deosebit de rece, până sâmbătă
Șofer cu dosar penal, după ce a depășit o coloană formată la un accident. Era rupt de beat

La data de 20  septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman  s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un minor de 17 ani, din Roman, a fost victima infracțiunii de tâlhărie.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în timp ce minorul se deplasa pe o stradă din municipiul Roman, ar fi fost amenințat cu acte de violență de două persoane, care folosindu-se de un obiect tăietor-înțepător, i-ar fi sustras bunurile pe care acesta le deținea asupra sa (un telefon mobil și un pachet de ţigări).

La data de 22 septembrie a.c., în baza investigațiilor efectuate de către polițiști, persoanele în cauză, în vârstă de 16, respectiv 21 de ani, din Roman, au fost depistate și conduse la sediul poliției. Totodată telefonul mobil a fost recuperat și predat persoanei vătămate.

În baza probatoriului administrat, acestea au fost reținute  pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Astăzi, acestea urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

sursa: IPJ Neamt

Distribuie știrea:

Etichete: Tânăr jefuit în plină stradă. Unul dintre tâlhari are 16 ani
Articolul anterior
Neamț- vânt puternic și vreme deosebit de rece, până sâmbătă
Articolul următor
Șofer cu dosar penal, după ce a depășit o coloană formată la un accident. Era rupt de beat

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed