LocalNational
Citit de: 4 ori

Un controlor CFR și-a găsit nașul. I-a cerut șpagă în tren deputatului Bulai

Andrei Carabelea: “Bătaia de joc a prefectului Niță la adresa pietrenilor, blocată de instanță”
Bărbat luat pe sus din pragul porții, de o mașină scăpată de sub control
Un controlor CFR și-a gasit nașul, după ce i-a cerut șpagă deputatului USR de Neamt, Iulian Bulai. Acesta a făcut publica și poza cu nefericitul angajat CFR care ar fi vrut sa-si suplimenteze veniturile intr-un mod cat se poate de ilegal, dar a dat peste cine nu trebuie. Intamplarea s-a petrecut in trenul Bucuresti-Roman si este povestita de parlamentarul nemtean, care mai precizeaza că șefii CFR s-au autosesizat si au demarat o ancheta disciplinara. ”Șpaga pe trenul CFR București – Roman.
Automatul din Gara de Nord indică toate locurile ocupate. Nu emite nici bilete fără loc. La fel și la ghișeu.
Intru în tren. Mă așez pe un loc liber. Încă nu m-a rugat nimeni să mă ridic. Vine controlorul. Elegant îmi arată tariful de 137 lei până la Roman. Discret se apleacă spre mine și îmi zice să îi dau 70 de lei și să rămână așa. Îi zic că nu pot face asta și nu mai comentez. Cumpăr biletul de 137 de lei. Încă sunt șocat că a îndrăznit să negocieze șpaga. Nu are nicio jenă. În jurul nostru sunt mulți oameni, în spatele lui, pe tavan, două camere de luat vederi.
Am ajuns la Mizil. Corupția nu este doar despre cei care cer foloase necuvenite, ci și despre cei care acceptă să fie parte a acestui joc murdar. Indiferent de nivel: de la plagiatul premierului acoperit de judecători, până la controlorul care își negociază mica șpagă.
România nu merge într-o direcție bună. Corupția generalizată, de la vlădică la opincă, ne afectează pe toți.
PS: un bilet întreg cumpărat din gară costă 79 de lei pe ruta București – Roman. O situație cât toate motivele la care te gândești de ce nu merg treburile bine în țara asta. Ca de exemplu aer condiționat în tren după ce temperaturile trec de 25-30 de grade.
LE: 13.41. Conducerea CFR s-a autosesizat. Controlorul va fi cercetat disciplinar”, scrie deputatul Bulai pe facebook.
Ionut CORFU

Distribuie știrea:

Etichete: Un controlor CFR și-a găsit nașul. I-a cerut șpagă deputatului Iulian Bulai, Un controlor CFR și-a găsit nașul. I-a cerut șpagă în tren deputatului Bulai
Articolul anterior
Andrei Carabelea: “Bătaia de joc a prefectului Niță la adresa pietrenilor, blocată de instanță”
Articolul următor
Bărbat luat pe sus din pragul porții, de o mașină scăpată de sub control

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed