Local
Citit de: 2 ori

Un tânăr din Tazlău, beat și fără permis, ”a parcat” mașina într-o grădină. Nu avea ITP și nici asigurare

Fost subprefect de Neamț, despre noul spital: ”O încercare de spălare a imaginii unui președinte condamnat la 8 ani și 4 luni pentru fapte de corupție”
2.000 de lei l-a costat pe un tânăr din P. Neamț, un mesaj obscen pentru iubită, scris pe un bloc

Un tânăr din comuna Tazlău este cercetat penal după ce s-a urcat la volanul unei mașini beat și fără permis, a pierdut controlul direcției de mers și ”a parcat” în grădina unei gospodării. Politistii au descoperit că mașina nu avea nici ITP și nici asigurare obligatorie. ”La data de 15 ianuarie a.c., în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au identificat pe raza localității Tazlău, un autoturism care părăsise partea carosabilă, aflându-se în grădina unui imobil.

Polițiștii au identificat la fața locului conducătorul auto, un tânăr de 21 de ani, din aceeași localitate.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de  conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că autoturismul în cauză, avea ITP expirat și nu deținea asigurare RCA valabilă, fiind dispusă măsura reținerii plăcuțelor de înmatriculare ale vehiculului, precum și retragerea certificatului de înmatriculare

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului”, se arata într-un comunicat IPJ Neamt.

I.C. (foto opertă- imagine cu caracter ilustrativ)

Distribuie știrea:

Etichete: ''a parcat'' mașina într-o grădină. Nu avea ITP și nici asigurare, beat si fara permis, Un tânăr din Tazlău
Articolul anterior
Fost subprefect de Neamț, despre noul spital: ”O încercare de spălare a imaginii unui președinte condamnat la 8 ani și 4 luni pentru fapte de corupție”
Articolul următor
2.000 de lei l-a costat pe un tânăr din P. Neamț, un mesaj obscen pentru iubită, scris pe un bloc

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed