Local
Citit de: 7 ori

Arsene (PSD) are probleme și cu ANI. Nu poate justifica peste 43.000 de euro

Primăria Poiana Teiului- Anunț licitație închirieri bunuri publice
Fostul general ISJ Obreja, reacție la declarațiile Florentinei Moise: ”Dacă vrea să găsească vinovați, Florentina Luca-Moise, inspectorul școlar general, să-i caute printre colegii ei de la PSD”
Dupa condamnarea la peste 8 ani de inchisoare, Ionel Arsene- PSD are probleme si cu ANI. Presedintele CJ Neamt nu poate justifica peste 43.000 de euro. ”Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 196.100 Lei (aprox. 43.519 Euro) între averea dobândită și veniturile realizate de către ARSENE IONEL, împreună cu familia, în perioada exercitării mandatului.
Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel  Bacău, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către ARSENE IONEL.

De asemenea, Agenția Națională de Integritate a sesizat și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către ARSENE IONEL a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a menționat în declarațiile de avere completate în perioada 2017 – 2018, suma totală de 196.100 Lei, reprezentând împrumuturi  acordate în nume personal unei societăți comerciale”, se arata intr-un comunicat ANI.
I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: Arsene (PSD) are probleme și cu ANI. Nu poate justifica peste 43.000 de euro
Articolul anterior
Primăria Poiana Teiului- Anunț licitație închirieri bunuri publice
Articolul următor
Fostul general ISJ Obreja, reacție la declarațiile Florentinei Moise: ”Dacă vrea să găsească vinovați, Florentina Luca-Moise, inspectorul școlar general, să-i caute printre colegii ei de la PSD”

Ești de acord? Sau ai altă părere?

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed