Local

Bărbat găsit spânzurat în spatele casei, la Stejaru

0

Un bărbat de 39 de ani din Stejaru, comuna Pângărați, a fost găsit spânzurat ieri, de un copac, în spatele locuinței sale din aceeași localitate. Descoperirea a fost făcută de sora bărbatului. Conform localnicilor, acesta nu era cunoscut ca o persoană cu probleme deosebite, însă în ultimul timp dădea semne de ușoară depresie, pentru că nu avea un loc de muncă stabil. ”La data de 1 martie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Gârcina au fost sesizați prin apel de urgență, cu privire la faptul că în localitatea Stejaru, a fost găsit un bărbat spânzurat.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că este vorba despre un bărbat de 39 de ani, din Stejaru.

Bărbatul nu mai prezenta semne vitale, iar cadrele medicale au constatat decesul.

Corpul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei”, a declarat sinsp. Ramona Ciofu- IPJ Neamț.

Tot ieri, 1 martie, un alt bărbat, de 36 de ani, și-a pus capăt zilelor tot prin spânzurare, pe muntele Pietricica din Piatra Neamț:

Un bărbat din Negrești și-a pus capăt zilelor pe muntele Pietricica din Piatra Neamț

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: Bărbat găsit spânzurat în spatele casei, la Stejaru
Articolul anterior
Anunț Primăria Poiana Teiului: Condițiile de biosecuritate pentru exploatațiile non-profesionale de porcine
Articolul următor
Premierul Ciucă are un consilier robot pe nume ION. Sebastian Burduja: ”Este o premieră de nivel mondial”

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.