Doi bărbați cu permise de conducere false, au fost depistați de polițiști în trafic, sâmbătă seara, unul la Borca și unul la Girov. ”La data de 20 septembrie a.c., în jurul orei 21:30, în timp ce polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier, pe DC156, din localitatea Borca, au procedat la oprirea regulamentară a unei autoutilitarei conduse de un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din Borca.
Acesta a prezentat polițiștilor o bucată de plastic, asemănătoare unui permis de conducere eliberat de autoritățile statului Italian, ale cărui elemente de siguranță nu corespundeau celor unui document autentic.
În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere unui vehicul fără permis de conducere și uzul de fals.
***
La data de 20 septembrie a.c., ora 19:45, un echipaj de poliţie din cadrul Serviciului Rutier Neamţ a oprit pentru control, pe DJ 157 H, în localitatea Girov, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 30 de ani.
Datorită faptului că acesta emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoarea de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, la controlul efectuat de către echipajul de politie acesta a prezentat un document tip permis de conducere, eliberat de autoritățile din Ungaria, document ce nu prezinta caracteristicile și elemente de siguranță specifice unui permis de conducere.
În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului și fără permis de conducere și uzul de fals”, informează IPJ Neamț.
Alte 5 persoane sunt cercetate penal pentru infracțiuni rutiere comise la sfârșitul săptămânii trecute. ”La data de 21 septembrie a.c., ora 20:40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă, au depistat în flagrant delict, pe strada I.I Brătianu, din Ion Creangă, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, domiciliat în aceeași localitate, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a prezentat polițiștilor un permis de conducere, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acesta nu figurează ca deţinător al acestuia.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul fără a deţine permis de conducere și uz de fals.
***
La data de 21 septembrie a.c., orele 19:30, polițiștii Formațiunii Rutiere Târgu-Neamț au depistat, pe bulevardul Ștefan Cel Mare, un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, din aceeași localitate.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
***
În data de 21 septembrie a.c., în jurul orei 10:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au depistat, pe DJ209B, în localitatea Sabașa un autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, din aceeași localitate, sub influența alcoolului.
Procedând la testarea cu aparatul etilotest a fost indicată valoarea de 0,51mg/l alcool pur în aerul expirat.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
***
La data de 20 septembrie a.c., în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au depistat în flagrant delict, pe DJ159, în localitatea Bozieni, un bărbat, în vârstă 55 de ani, din aceeași localitate, care conducea un tractor, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie.
Continuăm cercetările în cadrul unui dosar penal.
***
La data de 20 septembrie a.c., ora 20.40, polițiștii Formațiunii Rutiere Târgu-Neamț, au depistat, pe strada Stadionului, din Târgu-Neamț, un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 59 de ani.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice”, mai transmite IPJ Neamț.
I.C.












