Adolescenta gasita moarta in urma cu cateva zile (vineri, 27 aprilie) la Dumbrava Deal in canalul de fuga al Bistritei, era data disparuta de o saptamana. Ea avea doar 15 ani si fugise de acasa, din comuna Valea Ursului, jud. Neamt. Se indragostise de un baiat cu care locuia in conditii improprii, intr-o cladire abandonata, de mici dimensiuni de pe malul canalului. Baiatul a declarat ca fata se dusese sa spele niste haine in canal si nu s-a mai intors. N-a mai stiu nimic de ea pana a fost gasita fara suflare.

O alta adolescenta din aceeasi localitate este data disparuta de mai multe zile si deocamdata nu se stie daca disparitia ei are legatura cu cea a fetei gasite moarte. Anchetatorii desfasoara ”activitati specifice” (cliseu politienesc din care se poate intelege orice) in cazul disparitiei. Disparitia a fost cofirmata astazi oficial de IPJ Neamt, doar dupa ce tvmneamt a aflat despre caz pe surse.

Pentru ca in ultimul an au fost mai multe cazuri de dispartii si de actiuni de cautari care nu au fost facute publice, am cerut lamuriri de la IPJ Neamt. Purtatorul de cuvant a spus ca in astfel de situatii se cere acordul familiei pentru a putea fi facute publice. Daca atunci cand este vorba de o disparitie este de inteles reticenta familiei in a face public necazul, nu prea intelegem de ce operatiunile de cautare ar trebui sa fie secrete. Aceeasi atitutine am remarcat-o si la ISU Neamt, coincidenta sau nu, tot de vreun an. Daca pana in vara anului trecut, ISU Neamt anunta actiunile de cautare la care participau pompierii la solicitarea IPJ Neamt, de atunci, s-a renuntat la aceasta practica. Seful ISU Neamt justifica aceasta schimbare de directie prin faptul ca operatiunile de acest gen trebuie anuntate de cei care le coordoneaza, recte IPJ Neamt. Banuiala noastra este ca intre cele doua insitutii s-a ajuns la un acord in ceea ce priveste subiectele fierbinti, si anume, ele trebuie tinute ascunse si facute publice doar daca au un deznodamant care convine autoritatilor.

Sa fie de vina oare cazul barbatului disparut la Bargauani in iulie 2017 pe care nu l-a cautat nimeni timp de aproape doua saptamani, iar cautarile au inceput abia dupa ce tvmneamt.ro a facut public cazul, intr-un final, barbatul fiind gasit mort? Sa fie oare o incercarea a institutiilor de forta sa-si ascunda propria incompetenta de ochii opiniei publice si atunci s-a adoptat aceasta tactica de a ascunde cazurile ”grele” care se pot termina prost, de ochii indiscreti ai presei?

Daca nu, atunci de ce in ultimul an, dupa scandalul disparutului de la Bargauani, presa a fost tinuta departe de astfel de subiecte fierbinti? Ultimele doua exemple sunt cel al femeii gasita moarta in noaptea de 21 spre 22 martie la Bicazul Ardelean dupa 5-6 ore de cautari si cel de noaptea trecuta (1/2 mai) de la Potoci, unde o tanara a disparut si a fost gasita dupa 3 ore de cautari. In ambele cazuri, operatiunile de cautare nu au fost facute publice la momentul desfasurarii lor.

Oare daca adolescenta decedata in canal ar fi fost cautata cu ceva mai mult interes, ar fi putut fi gasita inainte de tragedie?

Ionut CORFU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.