Peste 100 de voluntari din Moldova dar și din București, au dat o lecție usturătoare autorităților nemțene la sfârșitul săptămânii trecute, desfășurând o acțiune de ecologizare pe lacul Izvorul Muntelui. În timp ce mai marii județului se trag în poze pe la chiolhanuri prilejuite de zile de comune sau alte zaiafeturi, a fost nevoie de oameni din alte județe, pentru a curăța lacul, unde în urmă cu doar câteva zile, politicieni cu funcții de conducere în județ, sărbătoreau cu mare fast Ziua Marinei și transmiteau mesaje sforăitoare despre potențialul turistic al județului Neamț, cum este și lacul Izvorul Muntelui, sufocat însă de gunoaie.

Conform unui comunicat de presă transmis de ONG-ul care a organizat acțiunea, în două zile s-au strâns tone de gunoaie. ”Platoul Ceahlău a avut parte weekendul trecut de o mobilizare de forțe exemplară. Peste 700 de saci de deşeuri au fost colectate de pe malurile lacului Bicaz de peste 100 de voluntari din toată zona Moldovei, precum și din București, în cadrul Bicaz Water Camp, o tabără amplă de curățenie în natură, organizată de Asociația Act for Tomorrow, între 19-20 august. Voluntarii s-au deplasat cu bărci și pontoane, au campat la corturi puse la dispoziție de organizatoriși au strâns deșeurile din zona Platoului Ceahlău și Plaja Bistricioara.

Nu este pentru prima dată când Asociația Act for Tomorrow ecologizează lacul și anunță că mai urmează și alte astfel de acțiuni, pentru că apa este infestată cu sute de tone de deșeuri. ”Situația deșeurilor din arealul lacului Bicaz se află de mult timp în atenția publică și a avut parte de intervenția Asociației Act for Tomorrow de patru ori în ultimii 3 ani. Sutele de tone de deșeuri care împânzesc în continuare malurile și pădurile din jurul lacului, de la Ceahlău până în zona de vărsare a apei la barajul de la Bicaz, reprezintă un pericol real pentru natură și ecosistemele care s-au creat în jurul lacului.

Locuitorii din județul Neamț și județele învecinate, turiștii și iubitorii de natură din zonă sunt invitați să participe, în weekendul 26-27 august 2023, la un nou eveniment de ecologizare inedit, care va avea loc pe malurile lacului Bicaz, cel mai mare lac artificial din țară. Acțiunea se va desfășura în zona localității Bistricioara, unde va avea loc și camparea voluntarilor. Participanții vor sta la cort timp de două zile și vor contribui la strângerea deșeurilor de pe malurile Lacului Bicaz. Evenimentul are loc timp de două zile.

Organizatorii evenimentului asigură echipamentul necesar pentru cazarea la cort, masa și echipamentul tehnic (saci, mănuşi etc.). Transportul până la și de la Bicaz se va face cu mașina personală și va fi decontat ulterior, sau se vor găsi soluții de transport de către organizatori, dacă nu există posibilitatea transportului cu mașina personală, pentru participanții din zonă sau din județele învecinate.

Participarea la acțiunea de ecologizare de pe lacul Bicaz se face prin completarea formularului, disponibil aici: https://forms.gle/dcfHu9KD122SrsqH8.”, se mai arată în comunicatul Asociației Act for Tomorrow.

„Din 2019, Act for Tomorrow se implică activ în lupta împotriva poluării cu deșeuri a Lacului Bicaz. Poluarea din această zonă este una istorică, așa că acțiunile noastre nu se opresc aici: deșeurile sunt imposibil de curățat în cadrul a 2 sau chiar 10 zile de curățenie. Sunt milioane de ambalaje, întinse pe kilometri întregi. Este nevoie de o mobilizare continuă”, a declarat Andrei Coșuleanu, Președintele Asociației Act for Tomorrow.

Despre Asociația Act For Tomorrow

Act for Tomorrow este un ONG creat de o echipă de oameni pasionați și dedicați, care și-au propus cu resursele lor să contribuie la dezvoltarea unei lumi mai bune, mai responsabile și curate. Își concentrează resursele și know-how-ul pentru realizarea unor proiecte sub umbrela sustenabilității și a creativității care să aibă impact direct atât asupra cetățenilor, cât și a zonelor defavorizate din România și sunt implicați în sfera domeniilor de mediu, dezvoltare durabilă și voluntariat. În 2019 și 2022, Act for Tomorrow a realizat alte două evenimente de curățenie pe malurile lacului Bicaz, cu peste 400 de voluntari veniți din toate colțurile țării, care au colectat în total peste 10 tone de deșeuri.

Ionut CORFU

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.