PSD Neamț este singurul partid important care nu a reușit nici până astăzi să comunice oficial lista cu candidații pentru alegerile parlamentare. Surse din partid spun că lista este încă în chinurile facerii, dar forma pe care o are ciorna la acest moment, nu prea mai poate fi modificată.

De notat, ar fi că președintele PSD Neamț, Daniel Vasilică Harpa nu a reușit, cel puțin până la ora asta, să-și impună niciun om pe liste, spun sursele noastre din partid. El l-ar fi vrut pe locul 2 la deputați pe Daniel Vasiliu (fost PNL, exclus din partid pentru trădare) și pe locul 3, pe Carmen Elena Năstase, directoarea de la ”Carmen Saeculare”. Ambii au fost dați jos de pe cele două locurile eligibile, se pare, printr-o mutare în plic, venită cel mai probabil, de la București.

Astfel, pe locul 1 la deputați va fi Ciprian Șerban (nimic suprinzător), iar pentru locul 2, PSD-iștii le vor cere voturi nemțenilor, pentru un candidat din județul Bacău, Paul Cotîrleț, fiul lui Adrian Cotîrleț, directorul Spitalului Municipal Moinești, care a mai încercat și în 2020 să își facă fiul deputat, dar nu i-a ieșit. Pe locul 3, tot poziție elgibilă, ar fi deputata Oana Bulai, cea care a fost executată de Harpa de la conducerea PSD Roman, imediat după ce acesta a preluat funcția de urmaș al lui Arsene. În cazul Oanei Bulai, mutarea ar fi fost dictată (via București) de la o distanță mult mult mai mare decât cea dintre capitala României și Piatra Neamț.

La Senat, nemțenii ar trebui să voteze pe lista PSD, tot pentru un candidat turist, venit de la Giurgiu. Este vorba despre Răzvan Cuc, actual senator PSD de Neamț, dorit pe locul 1 pe listă, însă și în cazul lui, se așteaptă niște directive tot de pe la centru, unde acesta nu ar fi foarte agreat, pentru că nu are referințe foarte bune dinspre vestul Europei.

Ionut CORFU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.