O tanara de doar 18 ani a ajuns in spatele gratiilor pentru marturie mincinoasa si pentrun erespectarea regimului armelor şi muniţiilor. ”La data de 21 noiembrie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Neamţ împreună cu cei din cadrul Poliţiei Municipiului Piatra Neamţ au depistat în municipiul reşedinţă de judeţ, o tânără de 18 ani, pe numele căreia a fost emis de către Judecătoria Piatra Neamţ un mandat de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor în modalitatea deţinerii sau portului fără drept de armă neletală din categoria celor supuse autorizării.

În fapt, la data de 02.08.2018, sus-numita fiind audiată în calitate de martor cu privire la infracţiunile constatate la acea dată, în cadrul unui dosar de cercetare penală, cu ştiinţă, a făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu identitatea unui bărbat depistat şi reţinut de poliţişti. De asemenea, la data de 03.08.2018, tânăra a fost depistată având la domiciliu o armă neletală de autoapărare supusă autorizării, calibru 8 mm şi 36 de cartușe calibru 8 mm. Aceasta a fost condusă de poliţişti la Judecătoria Piatra Neamţ, în vederea confirmării mandatului de arestare preventivă.”, se precizeaza intr-un comunicat IPJ Neamt.

In aceeasi zi au mai fost depistati si 3 barbati pe numele carora erau emise mandate de executare a pedepsei cu inchisoarea. ”La data de 21 noiembrie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Roman au depistat un romaşcan de 35 de ani, pe numele căruia a fost emis de către Judecătoria Roman un mandat de executare a pedepsei închisorii.

Acesta a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani şi 9 luni, pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În fapt, s-a reţinut că în dimineaţa zilei de 17.11.2016, în jurul orelor 07:30 bărbatul a condus un autovehicul pe drumul public, având permisul de conducere anulat din anul 2012. Poliţiştii l-au condus şi încarcerat pe acesta la Penitenciarul Bacău.

La data de 21 noiembrie a.c., poliţiştii Postului de Poliţie Ion Creangă au depistat un bărbat de 48 de ani, din Roman, care locuia fără forme legale în comuna Ion Creangă, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.

Acesta a fost condamnat de Tribunalul Neamt la 4 ani şi 1 lună de închisoare cu executare, pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor, constând în aceea că la data de 06.02.2018 a lovit-o pe soția sa şi ulterior pe cumnatul său cu un cuțit în zona gâtului, cauzându-i leziuni ce au necesitat 7-8 zile îngrijiri medicale. Bărbatul a fost încarcerat de poliţişti la Penitenciarul Bacău.

La data de 21 noiembrie a.c., poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Sagna au depistat un tânăr de 23 de ani, din Doljeşti, faţă de care Judecătoria Roman a dispus măsura educativă a internării într-un centru educativ timp de 2 ani, pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violente.

În fapt, s-a reținut că la data de 17.07.2013, acesta împreună cu fratele şi tatăl său a lovit în zona capului persoana vătămată, iar în aceleași împrejurări tânărul a pulverizat în direcția unui martor spray lacrimogen, după care i-a aplicat o lovitură cu un corp din lemn. Tânărul a fost condus şi internat de poliţişti la Centrul Educativ Târgu Ocna, județul Bacău.”, se mai arata in comunicatul IPJ Neamt.

Ionut CORFU

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.