Dupa cum informam ieri, (Vezi! Actiune de amploare contra traficantilor de droguri din Piatra- Neamt) unul dintre principalii traficanti de droguri din orasul Piatra- Neamt, Marius Garlea a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Procurorii si politistii au reusit sa-i probeze temeinic infractiunile, asupra sa si la domiciliul sau fiind gasite si droguri de mare risc, ceea ce-i poate aduce o condamnare.
Conform surselor noastre, acesta se pregatea sa ”dispara” pentru o perioada din oras sau chiar din tara, insa a fost retinut la Bacau.
El era cunoscut in oras pentru ”indeletnicirile” sale si circula cu o masina foarte scumpa, un Porsche Cayenne, negru.
Mai multe amanunte, in comunicatul de presa IPJ Neamt:
”La data de 10 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ și ai Direcției Operațiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Neamţ, au prins, în flagrant delict, pe raza municipiului Bacău, un bărbat, bănuit de trafic de droguri de mare risc și comerț ilicit cu substanţe cu efecte psihotrope.
Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, din municipiul Piatra Neamț, avea asupra sa 2 grame de substanță vegetală cu aspect de cannabis, 2 comprimate de culoare verde și pulbere de culoare maro, posibil amfetamină, destinate comercializării, precum și 925 de lei.
Ulterior, pentru documentarea întregii activități infracționale a acestuia, poliţiștii și procurorii au efectuat o percheziţie domiciliară la locuința sa, în urma căreia au ridicat 6.800 de lei, 700 de euro, 100 de dolari și 200 de GBP, susceptibili a proveni din comiterea de infracțiuni.
De asemenea, în apropierea locuinței bărbatului, într-un orificiu de ventilație, au fost găsite, disimulate, 50 de grame de substanță vegetală cu aspect de cannabis, 33 de comprimate de culoare verde, posibil comprimate MDMAecstasy, 5 grame de pulbere de culoare albă, 5 grame de pulbere de culoare maro și un cântar electronic, folosit la porționarea și cântărirea substanțelor.
În aceeași zi, au fost efectuate 7 perchiziții domiciliare, pe raza municipiului Piatra Neamț, la 6 persoane bănuite de legături infracționale cu bărbatul de 45 de ani, în urma cărora au fost ridicate 5 grame de substanță vegetală, cu aspect de cannabis, precum și un grinder (aparat de mărunțit).
La data de 11 decembrie a.c., cel în cauză a fost reținut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc și deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, ulterior fiind prezentat instanței de judecată, care a dispus arestarea sa preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile. Substanțele și comprimatele ridicate urmează să fie expertizate.
La acţiune au participat și poliţişti de combatere a criminalităţii organizate din Bacău, precum și luptători ai inspectoratelor de poliție județene Neamț, Iași și Bacău.”
Ionut CORFU
Daca iar ridica si pe ăstia mici dintre blocuri ar fi bine mai este un nene cu o masina cu nr de SV
Da cel cu nr de SV golf 3, Latai i se spune, fix asa cum am scris