Actualizare: Vezi AICI! Ambulanța care a luat foc ieri, urma să preia un pacient de la Bisericani
Stirea initiala: O ambulanta de la Serviciul de Ambulanta Judetean Neamt, a luat foc in mers, pe drumul spre spitalul de pneumoftizioligie de la Bisericani.
Conform ISU Neamt, incendiul a izbucnit la motorul ambulantei in care se afla echipajul medical, dar fără pacient. Din fericire, nu sunt victime. La ora transmiterii stirii, pompierii ISU interveneau pentru stingerea focului.
Later EDIT: ”La ora 13:15, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o ambulanță aparținând SAJ în localitatea Bisericani din comuna Alexandru cel Bun.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD
Ambulanța nu avea pacient iar personalul ce o deservea s-a autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la partea din față a autospecialei. Se lucrează pentru localizarea și lichidarea incendiului”, a transmis ISU Neamt la ora 13:45
Ionut CORFU