George Lazar, presedintele PNL Neamt, răbufnește după ce Apaserv, companie din subordinea CJ Neamt, a anuntat că lasă tot orasul Roman pe uscat, după ce luni de zile, apa s-a furnizat cu porția, in anumite intervale orare. ”O absurditate marca PSD Neamț. Nesimțirea trebuie să se oprească aici!”, spune Lazăr. ”Sunt şi eu unul dintre zecile de mii de romaşcani care în aceste zile nu au apă curentă.
Am doi copii mici acasă, si aceleasi probleme curente in gospodărie, la fel ca majoritatea locuitorilor municipiului Roman. Nu avem cum să le facem baie sau să le spălăm hainele, nu avem apă pentru gătit sau pentru igiena elementară zilnică.
Aşa trăiesc romaşcanii în octombrie 2022. Ca acum mai bine de 100 de ani. Asta din cauza incompetenței crase a ApaServ şi a indiferenței Consiliului Județean Neamț, sub conducerea lui Ionel Arsene, care continuă să îşi bată joc de noi, fără scrupule.
Am purtat discuții serioase la inițiativa Primăriei Muncipiului Roman cu reprezentanții conducerii ApaServ şi am sperat că cei responsabili vor redresa situția în cel mai scurt timp.
Ba dimpotrivă! Dacă înainte romaşcanii rămâneau fără apă pe parcursul zilei în intervalul 13:00-16:00 şi pe timpul nopţii între orele 23:00-6:00, acum suntem înştiițați că nu vom mai primi apă cu rația. În schimb, nu vom mai primi deloc.
ApaServ anunță cu nonşalanţă că apa va fi oprită pe timp de zi, ca şi când activitatea casnică a zeci de mii de familii nu ar fi afectată deloc de nerozia cu care această companie ia decizii.
Este vacanță, copiii rămân acasă. Necesitatea apei va creşte: pentru gătit, spălat, curățenie- lucruri normale care la Roman au devenit privilegii rare. Cum este posibil, domnilor reprezentanți ai ApaServ? Cum puteţi tolera o asemenea absurditate, domnule preşedinte al Consiliului Județean, Arsene?
Poate vi se pare firesc să nu ne spălăm copii cu săptămânile? Poate e normal, în viziunea dumneavoastră, ca un municipiu întreg să rămână fără apă în anul 2022? Apă pentru nevoi primare, pentru igiena zilnică, pentru gătit?
Nu ştiu despre dumneavoastră, cei responsabili de această situație de o absurditate marca PSD Neamț, dar noi, romaşcanii, suntem oameni decenți, care fac duş, mâncare, curățenie, spălăm rufe şi ne facem treburile zilnice CU APĂ. Cu apa pe care o plătim cu bani grei.
Ce drept aveți dumneavoastră să ne privați de una dintre utilitățile pe care le plătim?
Până când această bătaie de joc?
Dacă mai există un minim de respect față de romaşcani, semnați demisia şi lăsați locul competenţei şi bunului simț. Dumneavoastră nu aveți aşa ceva!
Situația nu poate continua în aceşti parametri, nu există niciun argument care să scuze comportamentul ireal al Consiliului Județean, care girează, prin lipsa de atitudine, incompetența ApaServ. Nesimțirea trebuie să se oprească aici!”, transmite presedintele PNL Neamt.
În urma cu cateva zile, liberalii au transmis intr-un comunicat de presa, că potrivit contractului dintre Apaserv si Primaria Roman, compania care furnizeaza (sau ar trebui sa furnizeze) apa potabila in oras, este obligata să schimbe conductele deteriorate, unele dintre ele, vechi de zeci de ani de Roman, sunt de peste 80%, aceasta fiind cel mai probabi, una dintre principalele cauze pentru care apa nu mai ajunge la robinete.
Ionut CORFU (sursa foto: facebook- George Lazar)
Cam are dreptate! Bătaie de joc! Ăștia de la ora 22 iau apa! Păi poate ajungi tîrziu acasă și vrei să faci un duș? Poate faci dragoste și la ora 02 vrei să te speli! Niște incapabili!