Criza Covid 19 a dat ocazia autoritatilor din Romania, aflate sub comanda PNL sa-si dea examenul de capacitate privind puterea de mobilizare pentru protejarea populatiei in fata unui inamic, fie el si nevazut, asa cum este un virus. “Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor…”. Așa suna juramantul presedintelui, prim ministrului, ministrilor, parlamentarilor, cand își preiau functiile si mandatele.

Inca de la inceputul crizei coronavirus in Romania, prinsa cu izmenele in vine (desi este evident ca s-a stiut ce va urma dupa ce lucrurile au luat-o razna in China, prioritatea lui Iohannis si PNL era dobandirea puterii totale in Romania prin provocarea alegerilor anticipate, deci nu a pregatit nimeni sistemul medical, prioritate fiind jocurile politice), puterea a incercat sa-si ascunda incompetenta de ochii populatiei, prin impiedicarea accesului presei la informatiile destinate publicului.

Cele mai multe informatii, daca nu chiar toate, ajung la public prin presa. Imediat dupa izbucnirea crizei, la nivel de judete, responsabile cu comunicarea pe subiectul Covid 19 au fost declarate Directiile de Sanatate Publica, fiind numite ”voci unice”. In primele zile de dupa declararea starii de urgenta, intentionat sau nu, in judetul Neamt, DSP redirectiona presa catre Prefectura pentru obtinerea informatiilor legate de evolutia virusului, iar Prefectura indica traseul pe retur, catre DSP, ca intr-un joc infantil de-a baba oarba. Apoi, ca un facut, la DSP nu s-a mai raspuns la telefoane deloc. Chiar si asa, presa locala a reusit sa obtina informatii si sa le prezinte opiniei publice, iar unele dintre ele nu au fost deloc pe placul autoritatilor care nu-i asa, trebuiau sa para ca au totul sub control, ca nu lipseste nimic din spitale, ca sunt teste destule si echipament de protectie pentru medici de putem sa mai dam si la altii, ca totul e sub control in Romania si ca nu ne doboara pe noi ”o simpla raceala”.

Asa a inceput sa ajunga in spatiul public adevarul privind numarul mic de teste disponibile in teritoriu, dar si faptul ca cele cateva centre unde se analizeaza testarile sunt insuficiente si mii de teste asteapta chiar si de o saptamana sa fie analizate, de aici si numarul mic de infectari raportate oficial. Asadar, devine tot mai clar ca autoritatile habar nu au adevarata dimensiune a raspandirii virusului in Romania, de aceea, usor usor, informatiile au inceput sa fie tot mai mult dosite, pana s-a ajuns sa se interzica pe față Prefecturilor sa mai ofere orice informatii legate de coronavirus.

In acest sens, ieri a fost emis un ordin semnat de un secretar de stat din MAI prin care prefectilor li se interzice sa dea informatii despre ce doare mai tare. Adica despre numarul de teste efectuate, numarul persoanelor depistate pozitiv si despre starea de sanatate a acestora. Conform ordinului, prefectii pot sa comunice doar despre masurile contra raspandirii, despre identificarea de noi locuri de carantina fara sa se spuna locul exact al acestora, despre masuri de ordine publica si sa se laude atunci cand se primesc materiale de protectie. Adica doar chestii pozitive, ca la cincinalele PCR.

Se vede deci treaba ca primul pas in vederea ascunderii adevarului a fost facut. Nu a mai fost nevoie sa se apeleze la controversata masura cu inchiderea publicatiilor, ci s-a trecut direct la interzicerea comunicarii cu cetatenii prin intermediu presei, mai rau ca in China comunista sau ca in Rusia lui Putin. Si atunci vine intrebarea legitima: Este criză coronavirus sau dictatură PNL? Poate ca in Romania situatia nu este de speriat, iar cineva profita de panică, sa instaureze un regim discretionar. Să anulezi dreptul publicului la informare pe fondul starii de urgenta, este o masura pur totalitarista, fara nicio legatura cu combaterea Covid 19 si nu poti sa nu te intrebi ce ar mai putea urma, pentru ca Romania tocmai a activat un articol din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care permite derogări de la respectarea drepturilor omului.

Ce nu inteleg autoritatile este ca tocmai secretomania induce stari de panica in randul populatiei. Ascunderea adevarului va da frau liber scenariilor si fabulatiilor care purtate din gura in gura pe principiul ”radio șanț” vor prinde contur de zvonuri apocaliptice, cu reactii si situatii pe masura, vecine cu anarhia.

Daca in Ordonanta militara de seara trecuta se fac recomandari (Apropo, cine a mai auzit de recomandari cand vine vorba de o ordonanta militara? E ca si cum la apelul de dimineata, comandantul unitatii le recomanda militarilor sa ia pozitie de drepti), iata ca atunci cand vine vorba de ascunderea informatiilor de interes public, se da ordin. Direct, fara comentarii, ca doar e situatie de urgenta.

Tot dupa izbucnirea crizei coronavirus in Romania, a fost invadat spatiul public cu indemnul ”Informati-va doar din surse oficiale!”. A fost facut un site (despre cine l-a facut, cu alta ocazie) denumit stirioficiale.ro unde vezi Doamne, sunt doar informatii oficiale si adevarate. Or fi si adevarate si oficiale, dar absolut incomplete si ni se furnizeaza doar ce vor autoritatile sa stim, deci chestia cu ”Informati-va doar din surse oficiale!”, este o gluma sinistra si o bataie de joc incalificabila la adresa romanilor care credeau ca autoritatile le sunt alaturi macar in astfel de momente decisive pentru viitorul tarii pe termen lung. Informatiile de interes local (din judete) lipsesc cu desavarsire. Deci stirioficiale.ro pare mai degraba un organ de presa unic de partid, asa cum era ”Scânteia” pe vremea regimului comunist.

In concluzie, profita oare cineva de starea de urgenta pentru a ascunde un dezastru iminent? Sau ce se petrece in aceste zile este doar un intro pentru o dictatura severa pregatita de Iohannis- PNL, in vederea eternizarii la putere?

P.S. Astazi, 22 martie la ora 15, pe site-ul DSP Neamt nu era publicata niciun fel de informatie referitoare la evolutia Covid 19 in judet. ”Informati-va doar din surse oficiale!”, nu-i asa?

Ionut CORFU

2 COMENTARII

  1. solicitarea României de derogare de la prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (CEDO) pe durata stării de urgenţă

    Citeste mai mult: /adevarul.ro/news/eveniment/graba-romaniei-suspenda-sistemul-protectie-drepturilor-omului-criticata-nu-razboi-oamenii-1_5e786e645163ec42711eb7c5/index.html

  2. dupa ce se linistesc lucrurile , toti inconstientii care au incalcat legea , sper ca vor raspunde penal . cei care au amenintat , au intocmit aiurea dosare penale , cei care au adus concursul de dans la piatra – neamt ( pe bani publici ) . nu pot fi suprimate drepturile fundamentale ale omului , doar drepturile cetatenesti . ma asteptam ca magistratii si avocatii smecheri din piatra – neamt , care faceau greva si protestau in fata judecatoriei si tribunalului ( solidari cu magistratii polonezi ) sa reactioneze . sa se autodenunte maimutoii care au participat la circul de la sala polivalenta . in schimb , pe toate televiziunile , pe toate site -urile – apartinand gastii #rezist si celei portocalii – sew pot spune toate prostiile , se pot dezinforma cetatenii , s epot da stiri alarmiste , fara teama ca incalca , grosolan , legea . si ei trebuie sa raspunda . dezinformarea populatiei , prin ascunderea adevarului , este tot dezinformare si fapta penala .
    apropo de autoritati : am se sisizat MAi si IGPR faptul ca in blocul in care locuiesc , acelasi in care se distribuie droguri , sunt zeci de persone care vin noaptea ( evident din strainatate ) in apartament in care nu figureaza nicio persoana . totul pe timpul noptii , incepand cu luna februarie . intrebati IPJ neamt ce a raspuns ? dupa ce se linistesc lucrurile , intrebati si de spre imaginile video prezentate . personajele acestea care ascund adevarul , iresponsabil , nu de ieri de azi , trebuie sa aiba dosare penale . nu vezi pic ior de politist in zonele in care se distribuie droguri , unde se aduna oamenii strazii , unde se aduna gastile de cartier . au scos armata , derbedeii de politisti nefiind in stare sa stapaneasca interlopii , care le scuipa seminte in cap . cati angajati are IPJ neamt , IJJ neamt , politia locala piatra – neamt ? ce fac smecherii acestia , care aveau si au timp de dans portiv , folclor , rock , circ , drift , liniute ? cum vin acestia la serviciu , dupa nopti de chef cu interlopii ?
    poate pandemia aceasta are si o parte buna , va scoate putin la lumina mizeria din acest tinut uitat de timp .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.