Scoala gimnaziala din comuna Dobreni si-a deschis portile pentru noul an scolar 2018-2019, dar totodata, incepand de astazi, 10 septembrie, institutia de invatamant va purta numele cunoscutului profesor, Mihai Emilian Mancas.
Anuntul a fost facut de catre directoarea Dana Secara, în cadrul festivitatii de deschidere a noului an scolar. La manifestare a luat parte de la distanta si profesorul Mancas, prin intermediul internetului, el locuind in Franta, in comuna Challuy care urmeaza sa se infrateasca cu comuna Dobreni. Tot prin internet, el a transmis celor prezenti la eveniment, ca va sprijini material scoala al carei elev a fost. Va dona unitatii scolare un teren aflat vizavi de scoala, pe care s-a putea construi o sala de sport, va dona o buna parte din cartile sale bibliotecii scolii din Dobreni si va suporta o bursa pentru cel mai bun elev din scoala, la fiecare sfarsit de an scolar.
Cine este Mihai Emilian Mancas. Fiu al învăţătorilor Maria Mancaş (Cojocaru) şi Nicolae Mancaş, s-a născut la 18 iulie 1933 în comuna Dobreni, judeţul Neamţ.
Şcoala primară a urmat-o la Dobreni, absolvind-o în anul 1944, cu media 10. Absolvent al Colegiului Naţional „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ în anul 1951, premiant la bacalaureat.În anii 1949-1951 a fost elev finalist al olimpiadei naţionale de literatură şi limbă română.
La vârsta de 17 ani, i s-a publicat prima lucrare literară în revista „Iaşul nou”.
S-a căsătorit în anul 1952 cu Alexandrina-Camelia Dabija, fosta sa colegă de liceu, fiica învăţătorului Alexandru Dabija, care se afla atunci în lagărul de la Bicaz, ca deţinut politic.
A urmat cursurile Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti.
Repartizat iniţial la Casa Pionierilor din Piatra Neamţ, a cerut să fie numit la Bicaz, ca profesor la noul liceu înfiinţat pe şantier.
La Bicaz a funcţionat ca profesor, director afjunct al liceului şi, între anii 1963-1968, ca director.
În anul 1963, i s-a oferit un post de asisitent universitar la noua universitate din Bacău, dar a declinat propunerea. A coordonat introducerea experimentală a profesorilor încă din clasa întâi primară, experiment desfăşurat cu succes între anii 1963-1968.
A iniţiat pe plan naţional programul de expediţii montane ale elevilor, sistem care a existat mult timp sub numele de „Cărarea Vitejilor”.
Fiind la Bicaz, a obţinut definitivarea şi gradul II, ca şi titlul de profesor fruntaş în învăţământ.
Tot atunci, s-a specializat în literatură universală, la universităţile din Bucureşti şi Iaşi.
În anii de la Bicaz, a fost anchetat de către securitatea statului în două rânduri, fiind suspectat de atitudine duşmănoasă faţă de regimul comunist din România.
Pregătindu-se aniversarea a o sută de ani a Liceului „Petru Rareş”, a fost numit director şi a funcţionat în această calitate de la 15 iunie 1968 până la 14 septambrie 1975, când a fost „eliberat din funcţie” din motive politice.
Ca director al liceului „Petru Rareş”, a iniţiat şi a condus, pemtru prima oară în învăţământul naţional, organizarea procesului didactic prin înlocuirea claselor cu cabinete ale profesorilor, pe specialităţi, cu laboratoare şi ateliere.
În anul 1969 a obţinut gradul întâi în învăţământ.
În anul 1976 a trecut la catedra unde era titular, la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”, conducând în continuare filiala judeţeană Neamţ a Societăţii de Ştiinţe Filologice şi pregătind serii de absolvenţi ai claselor de filologie, unii dintre absolvenţi, după studii universitare, devenind profesori universitari în România, la universităţile din Bucureşti, Iaşi, Suceava şi la universităţi din Anglia (Londra) şi Canada (Toronto). De asemenea, până la desfiinţarea samavolnică a UNICEF România, a făcut parte din conducesea acestei instituţii.
A fost unul dintre conducătorii mişcării din decembrie 1989 la Piatra Neamţ, făcând parte şi din conducerea provizorie a judeţului până în mai 1990, când a fost ales deputat.
A fost deputat în Adunarea Constituantă (1990 – 1992), participând la elaborarea Constituţiei şi a peste 250 de legi organice, ca membru al Comisiei Juridice şi al Comisiei pentru Învăţământ. A făcut parte din delegaţia Adunării Constituante a României pe lângă Parlamentul European.
Pensionându-se, s-a dedicat activităţii literare şi ziaristicii.
Volume: -Freamătul luminii – 1958
-Iepurii de laIepureni – 1997
-Sine ira – 2009
-Bistriţă, apă vioară – 2010
-Mămăliga – 2011
-Teatru – 2012
-Poezii din juneţe – 2012
-Zilele, vol. I – 2013
-Zilele, vol. II – 2014
-Zilele, vol. III – 2016
A publicat shiţe şi povestiri în revistele Luveafărul (care l-a şi premiat), Ateneu, Asachi, Vânătorul sportiv şi în presa cotidiană. De asemenea, după anul 1992, a publicat peste două mii de articole în presa nemţeană.
Pentru creaţia dramatică a fost laureat al concursului de teatru pentru neprofesionişti „I.L.Caragiale”, în 1868.
Ascris şi a publicat studii de specialitate în presa pedagogică naţională şi locală, cu precădere în revista „Apostolul”.
Este autorul studiului asupra istoriei şcolii din Dobreni între anii 1838 – 1948.Reprezentând a şasea generaţie de dascăli din familia sa, a fost distins de Consiliul Local al Comunei Dobreni cu titlul de Cetăţean de Onoare.
Istoricul Scolii din Dobreni: În anul 1838, logofătul Ştefan Catargiu a adus de la Iaşi la strana mare a ctitoriei sale noi, biserica din Dobreni, un dascăl cu ştiinţă de carte, din familia mazâlilor Darie din Piatra-Neamţ, pe Mihalache Darie. În chilia de lângă biserică a început lunga istorie a şcolii din Dobreni.
Fiul lui Mihalache, diaconul Vasile Darie, a mutat chilia destinată copiilor pe terenul din apropierea podului de peste pârâul Horaiţei, pe malul drept, mai jos de familia Zvolinschi.
După diaconul Vasile Darie, devenit între timp preot, urmaş la parohie a fost fiul său, preotul Vasile Vasile Darie.
Între timp, prin Legea Şcoalelor, dată de Vodă Cuza, în 1864, se pun bazele învăţământului laic, instituţionalizat. Atunci, școala bisericească, slujită și de preot și de dascălul bisericii, se transformă în școală de stat.
Constantin Darius fiul preotului Vasile, absolvent eminent al seminarului, s-a hotărât să devină institutor. Cult, vorbitor a şase limbi clasice şi moderne, stăpân cu timpul pe o bibliotecă impresionantă, a ocupat funcţia de institutor în anul 1869 şi a condus şcoala până în 1900, când a predat cheile și direcția ginerelui său, învăţătorului Ghorghe P. Cojocaru, coleg al lui Leon Mrejeru la şcoala normală „Vasile Lupu” din Iaşi, eminent dascăl, decorat cu „Mihai Viteazul” în calitate de comandant de companie în regimentul „32 Mircea Vodă”, după luptele de la Mărăşeşti.
Între timp, datorită Legii Şcoalelor, o droaie de copii au devenit elevi, aşa că institutorul Constantin Darius construise un local mai încăpător, pe malul stâng al pârâului Horaiţa, aproape de pod, unde sunt acum serele de flori şi legume. Tot Constantin Darius a pus bazele corului sătesc, mai întâi în serviciul bisericii, cor devenit celebru în întreaga țară, mai târziu, prin anii 1933-36 şi a înființat biblioteca şcolii.
Devenit proprietar al moșiei Dobreni, Leon Bogdan, senator și prefect de Neamț, cu sfatul soției sale, fiica lui Mihail Kogălniceanu, construiește cel mai mare local sătesc de şcoală de până atunci în judeţul Neamţ, inaugurat în anul 1901, având patru săli de clasă spaţioase, două cancelarii, un hol impresionant, sală de materiale, ateliere de tâmplărie şi ţesut, cu războaie mecanice, locuinţă pentru învăţător şi toate atenansele necesare. Se afla pe locul actualului cămin cultural, al bibliotecii şi grădiniţei, având în spate o curte spaţioasă, plantată cu duzi imenşi, şi în faţă, către şosea, o grădină de flori. În teribilii ani ai „Triunghiului morţii” din primul Război Mondial, şcoala a fost folosită ca spital militar permanent.
institutorul Gheorghe P. Cojocaru a condus, ca director, şcoala vreme de treizeci de ani, până în 1930. S-a dovedit un adept al principiilor haretiene, îmbinând activitatea de învăţător cu cea de luminător al satului. Începând cu anul 1928, a înfiinţat „ateneul popular” sătesc, transformat curând în căminul cultural „C. Stahi”, renumit în România Mare prin cor şi echipa de dansuri populare.
După 1934, când, sub îndrumarea directă a lui Victor Ioan Popa, s-au pus bazele echipelor săteşti de teatru, căminul cultural din Dobreni a devenit centru metodic naţional pentru instruirea directorilor de aşezăminte culturale rurale în fiecare vară.
După pensionarea învăţătorului Gheorghe Cojocaru, în anul 1930, conducerea şcolii a revenit tânărului Neculai Mancaş, fiu de răzăş din Traian – Zăneşti. Alături de acesta şi împreună cu el, având un sprijin calificat şi permanent din partea preotului Constantin Cojocaru, absolvent de teologie de la Cernăuţi, un intelectual de mare calibru, şi cu colaborarea permanentă a celorlalţi învăţători – Teodora Cojocaru, Mărioara Mancaş, Ion Bordeianu, Elisabeta Grădinescu (Betty), Mihai Cojocaru, Cornelia Ioil, Gheorghe (Mica) Popescu, Valerica Popescu, Mihai Avădanei, Nicolae Avădanei, Constantin Lămătic şi alţii – au făcut din şcoala şi căminul cultural din Dobreni repere judeţene şi nu numai. Sub directa lor veghere, s-au ridicat din sat familii întregi de intelectuali: Avădanei, Grădinescu, Mihuţ, Cozmescu, Savin, Lămătic, Popescu şi altele, din care s-au recrutat artişti plastici, actori, ofiţeri, ingineri, medici, învăţători, profesori, profesori universitari, numeroşi oameni de cultură şi artă.
Continuând cercetările arheologice începute de tatăl său, învăţătorul erou Mihai Cojocaru a avut un merit deosebit în descoperirea celebrei „Hora de la Frumuşica”, pe Holmul Bodeştilor. El a purtat o corespondenţă de specialitate cu eminentul istoric, Academicianul Nicolae Iorga.
Războiul şi regimul comunist instaurat după acest cumplit măcel mondial au creat o altă etapă istorică. Unii dintre învăţători au murit: Mihai Cojocaru, căzut eroic la Mândra – Călăraşi, Mărioara Mancaş, Neculai Avădanei, asasinat în temniţa Aiud, Ion Bordeianu. Alţii (Constantin Cojocaru, Teodora Cojocaru, Neculai Mancaş) au fost alungaţi din sat de către autorităţile comuniste.
Cel din urmă intelectual din această familie, care a lujit şcoala aproape 175 de ani, Ionel Darius, strănepot direct al lui Constantin Darius, a fost până nu demult profesor de matematică şi director destoinic al şcolii gimnaziale din Dobreni.
Ionut CORFU