Local
Citit de: 20 ori

Femeie dispărută de peste o lună, găsită moartă la Borlești

Eugen Țapu-Nazare, PNL Neamț: ”Plafonarea prețurilor la energie și gaz, adoptată de Senat, în unanimitate”
Accident grav la Săbăoani. Doi salvatori ISU aflați în timpul liber, au fost oamenii potriviți la locul potrivit

O femeie a fost gasita decedata ieri seara (18 octombrie) in jurul orei 20:30, in comuna Borlesti, judetul Neamt. Trupul fara suflare al acesteia, a fost descoperit in albia unei ape din localitate, fiind solicitati pompierii ISU, pentru degajarea lui.

In urma cercetarilor la fata locului, a fost stabilita si identitatea femeii. Aceasta avea 76 de ani, era din comuna Costișa si era data disparuta de pe 11 septembrie. ”La data de 11 septembrie a.c., în jurul orei 20.00,  polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 11.00, numita MAFTEI ELENA, în vârstă de 76 de ani, din Costișa, a părăsit în mod voluntar domiciliul și nu a mai revenit până în prezent”, transmitea IPJ Neamt pe 13 septembrie.

In urma anchetei, se vor stabili imprejurarile in care batrana si-a pierdut viata.

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: Femeie dispărută de peste o lună, găsită moartă la Borlești
Articolul anterior
Eugen Țapu-Nazare, PNL Neamț: ”Plafonarea prețurilor la energie și gaz, adoptată de Senat, în unanimitate”
Articolul următor
Accident grav la Săbăoani. Doi salvatori ISU aflați în timpul liber, au fost oamenii potriviți la locul potrivit

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed