Daniel Harpa, președintele CJ Neamț, a declarat astăzi la Monitor TV că are asigurări de la cel mai înalt nivel, că noul spital județean va primis finanțare din fonduri UE prin Programul Operațional de Sănătate. ”Până vom termina proiectarea, vom semna și actula adițional de finanțare a spitalului, pe Program de Sănătate. Am asigurări și de la Ministrul Sănătății și de la prim ministrul României, că și Spitalul Județean Neamț va primi finanțare, pe altă linie, astfel încât să terminăm spitalul pe fonduri europene, așa cum scrie și în contractul cu constructorul. În cazul în care lucrurile un se vor așeza sau Comisia (n.red. Comisia Europeană) nu va reuși să negocize cu Ministerul Sănătății, atunci vom discuta de Banca Europeană de Investiții sau… eu știu, de alte…”
Întrebat dacă poate da un pronostic despre șansele ca proiectul să obțină finanațare din fonduri europene, președintele CJ Neamț a estimat că acestea ar fi de 80%.
I.C.