Local
Citit de: 41 ori

Încă o victimă în Cheile Bicazului. O piatră desprinsă de pe un versant a căzut pe o mașină

Concluzia liberalilor, după o întâlnire la Piatra Șoimului, comună condusă de PSD de 20 ani: ”Oameni în pragul disperării”
Primarul de la Gîrcina simpatizează și cu PSD- Poză cu Harpa

O piatră desprinsă de pe un versant din Cheile Bicazului, a mai făcut o victimă. De data asta însă, victima, o tânără de 20 de ani, nu a fost rănită grav, ci s-a ales cu o contuzie la o mână. Aceasta se afla ca pasager într-o mașină care a fost lovită de roca desprinsă din peretele stâncos.În luna august 2022, un bărbat a fost rănit extrem de grav, tot în Cheile Bicazului, după ce un bolovan l-a lovit în cap. La vremea aceea, autoritățile județene spuneau că se vor lua măsuri prin montarea unor plase de protecție, însă între timp, au uitat. ”La data de 19 noiembrie, în jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul BDNE Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN 12C, în afara localității Bicaz-Chei.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un tânăr, de 28 de ani, din Alexandru cel Bun, se deplasa cu un autoturism, pe direcția Bicaz-Chei spre Lacul Roșu, o rocă ce s-ar fi desprins dintr-un versant ar fi lovit autoturismul în cauză.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei pasagere, în vârstă de 20 de ani.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc acest eveniment”, a declarat insp. Ramona Ciofu- IPJ Neamț.

Foto cu locul în care s-a produs nenorocirea din Cheile Bicazului. Victima a fost preluată în stare extrem de gravă, de un elicopter SMURD

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: Încă o victimă în Cheile Bicazului. O piatră desprinsă de pe un versant a căzut pe o mașină
Articolul anterior
Concluzia liberalilor, după o întâlnire la Piatra Șoimului, comună condusă de PSD de 20 ani: ”Oameni în pragul disperării”
Articolul următor
Primarul de la Gîrcina simpatizează și cu PSD- Poză cu Harpa

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed