tvmneamt.ro sustine politistii si in special pe agentul principal de poliție, din cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră a Municipiului București, Andrei Ovidiu, cel care l-a ”pocnit” pe politicianul cu prea mult tupeu, Cristian Boureanu.

Consideram ca ceea ce s-a petrecut la Bucuresti are legatura pe fond cu noi toti, indiferent de coltul de tara in care ne aflam. In lipsa reactiei celor din Ministerul de Interne pentru apararea acestui politist, consideram ca trebuie ca toti membrii societatii care mai au o farama de gandire cat de cat sanatoasa, sa se solidarizeze cu politistii. La ora asta, in spatiul public nu ar fi trebuit sa se puna deloc la indoiala actiunea politistului. Singurul subiect ar fi trebuit sa fie fostul deputat care si-a permis sa trateze fara pic de respect pe oamenii legii si dat ca exemplu negativ, ia politistul sa-si vada in continuare de treaba lui, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Ne-am saturat cu totii sa tot vedem politisti pusi la colt de orice cocalar sau potentat al zilei. Zilele acestea se faramiteaza sub ochii nostri si ultima ramasita de autoritate pe care o mai aveau politistii in Romania. Iar asta se petrece din cauza ca politistii nu au legi care sa-i protejeze intai pe ei de infractori, apoi pe noi, prin autoritatea lor. Iar politicienilor le convine de minune asta. Un stat de tip mafiot nu-si doreste o politie puternica. Cu cat politistii sunt mai umiliti, cu atat mai puternici devin infatuatii de tip Boureanu. Maine, oricare dintre noi poate da nas in nas cu unul ca el. Daca politistii nu-i pot opune rezistenta, un om oarecare ce ar putea face in fata unui asemenea ”smecher” cu milioane in conturi, armate de avocati si influenta la nivel inalt.

Ne exprimam solidaritatea fata de politistul care l-a pus la pamant pe ”smecherul” beat si recalcitrant. Asa trebuie sa procedeze politistii, altfel degeaba avem pretentii cu totii de la ei. Niciunul dintre cei care si-au facut o meserie din a invinovati politistii, nu ar fi in stare niciodata sa le ia locul, in conditiile in care trebuie sa semneze zece procese verbale inainte de a trage un foc de avertisment si sa dea inca zece note explicative dupa l-a tras. Nimeni nu ar putea face aceasta munca, daca dupa ce il loveste infractorul, trebuie sa o faca pe psihiatrul inainte de a-l linisti, pentru ca vezi Doamne, se incalca nu stiu care drepturi.

Da, politistii trebuie sa fie duri si sa poata pune fara frica pe oricine la pamant, la cel mai mic semn de nesupunere. Da, oricat de mult vor tipa unii ca e ca in comunism, trebuie sa tremuri in fata oricarui politist daca te stii cu musca pe caciula si sa te temi ca daca ai dat cel mai mic semn de violenta in fata politistului, te poti alege cu un glont in teasta. Democratia este dictatura legii pana la urma.

Nu mai vrem sa vedem indivizi care si pentru o simpla legitimare urla la politisti ca e abuz, fara ca acestia din urma sa poata nici macar sa-l duca la sectie, pentru ca mai sar alti douazeci de cercopiteci, care filmeaza, urla si se opun. Nu mai vrem sa vedem politisti luati la intrebari de ”experti in legislatie rutiera”, de ce, cum, si unde stau cu radarul, apoi injurati si injositi, fara sa poata sa-i retina in urmatoarea secunda.

Asa cum este aceasta institutie, cu bune cu rele, ea trebuie sa existe si sa fie una puternica. Daca nu intelegem asta, atunci inseamna ca ne acceptam conditia de tara in care cocalarii pot fi deasupra legii, iar in momentul in care vom avea de a face unul din asta, sa acceptam sa fim umiliti la fel ca politistii. Infractorii trebuie pusi la pamant, apoi la racoare. Restul e gargara ieftina.

Vezi AICI cine este politistul Andrei Ovidiu!

    Vezi AICI mesajul Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP), trimis ministrului de interne, Carmen Dan

Ionut CORFU

27 COMENTARII

  1. La racoare cu voi, politisti corupti si XXXXXXXXX! Sunteti capabili sa “pedepsiti” un betivan ieftin, dar cazurile grave, care au distrus moralitatea si linistea in tara asta,
    le tratati intorcand privirea!!! Mare realizare, ca ati lovit un politician baut!!! Cum ramane cu violatorii, cu agresorii, cu hotii si prostituatele din strada??? Numai noi ii vedem? Sau si voi, dar inchideti ochii???

    • Pisi, ar trebui să înveți puțină gramatică. Poliția e pur si simplu o reflexie a societății căreia îi aparține.
      Pe lângă asta, ar mai trebui să știi că poliția nu pedepsește pe nimeni și că nu aplică legea. Totuși, persoanele cu educația ta nu au de unde să știe cum se face justiția, e de înțeles.
      Poți să dai exemplu de un “caz grav, care a distrus moralitatea și liniștea” la care poliția a întors privirea? Nu am să te mai întreb și de competența polițiștilor sau a procurorilor.
      După cum scrie și în articol (dacă l-ai citit), polițiștii își desfășoară activitatea în niște limite legale, stabilite de gunoaie precum cel de mai sus. Cum te aștepți să își facă treaba eficient când nu sunt protejați sau sprijiniți de lege?
      În ultimul rând, prostituția e legală.
      Sper că ești plecată la muncă în străinătate și că nu te vei mai întoarce.

      • Deocamdata politia nu ne a demonstrat ca suntem in siguranta pe strada in casa sau in alte locuri publice,si daca este adevarat ce afirma unele persoana ca ar fi incitat aducand vorba despre fica si antecedentele lui iarasi nu este normal,abuzurile si depasirea atributiunilor de serviciu fiind frecvente in randurile unor politisti,sa nu mai aducem vorba de politistii spagari,ok este reprobabil comportamentul,dar cred ca reactia trebuia sa fie alta,conforma cu regulamentele nu ca un golan (mai ales ca erau 8)

      • @ alexandru ,
        mai spune odata , inteligentule ! prostitutia este legala ?
        pun pariu ca esti politist “de piatra” . nu-i asa , nici camataria nu era infractiune , acum cativa anisori ?
        vai de capul vostru , dar mai ales , al nostru .
        despre activitatea politiei “dincolo” de limitele legale se face vorbire in articol .
        nu te apuca sa dai lectii de competenta , ca-ti prinzi urechile . “pisi ” , gluma cu plecatul la munca in strainatate , va reprezinta si va definesc !

        • Nici ție nu ți-ar strica puțină gramatică. Ai punctat bine, chiar e vai de capul tău.
          Da, este le-ga-lă. Poate ți-e mai ușor să citești așa. E prea frumos să fie adevărat, nu :O?!
          Nu-mi prind nicio ureche. Spre deosebire de tine, știu despre ce vorbesc, chiar fără să fiu ,,polițist de piatră”.
          Nu reprezintă nimic și nici nu definește pe nimeni. Pe lângă asta, nu era o glumă. Chiar îmi doresc ca cei ,,inteligenți” și ,,educați” ca voi să emigreze.
          Totuși, sper că știi să citești și că vei citi puțin din Codul penal înainte să mai faci pe inteligentul vreodată.
          „Nimeni nu e destul de inteligent ca să-l poată convinge pe un prost că e prost.” – La Fontaine
          Numai bine!

          • placa cu gramatica este specifica celor ca tine .
            in al doilea rand , citatele luate ” da pa net ” impresioneaza doar in anturajul tau .
            pai aceasta este problema , de ce ar emigra cei care sunt deranjati de prostituate si politisti corupti ?
            n-ar fi mai igienic , pentru societate , sa emigreze cei care se cred smecheri , asemeni tie ? luati-va si specimenele din politie .
            pana la urma , ce te-a deranjat in postarea lui “pisi ” ? de unde ai tras tu concluzia , inteligentule , “persoanele cu educația ta nu au de unde să știe cum se face justiția” ? postarea persoanei in cauza este de bun simt si prezinta o realitate .
            eu , prost fiind , te numesc inteligent .
            n-am invatat sa citesc , pe vremea mea nu erau universitati de cartier , ca acum .
            eu am inceput cu cei sapte ani de acasa , cu scoala primara …am invatat greu .
            cei ca tine , astazi , incep cu facultatea 3 in 1 , liceul si scoala generala fiind facultative .
            nu m-ar mira sa fii absolvent de drept , dupa interpretarile legislative .

  2. un asemenea articol , mai ales in orasul in care politistii sunt brat la brat cu interlopii , este nepotrivit .
    profitand de imaginea meritata , de derbedeu , a lui boureanu , tineti partea unor altor ‘smecheri” , in uniforma , care au exact acelasi comportament .
    avem o singura diferenta , esentiala : unii poarta uniforma , reprezinta autoritatea statului .
    nu dai cu pumnul , nu dai un cap in gura .
    tacerea MAI este rezultatul vinovatiei acestor derbedei in uniforma .
    gloante in teasta , tremuratul de frica in fata derbedeilor in uniforma – asta in alta era , pe alte continente ( nici nu stiu sda-l tina in mana ).
    XXXXXXXXXXX acestia , care se cred politisti , sunt principalul pericol . prin comportament , incompetenta , lipsa de educatie .
    cand folosesti arma , in orice tara , faci un raport. asa este normal .
    cati interlopi au fost batuti de politisti ? sunt smecheri cu orice cetatean pe care-l considera slab . boureanu se comporta la fel si cand era parlamentar , nu am auzit sa-l fi batut atunci , vreun politist .
    filmul evenimentului cu boureanu este de “garcea” , derbedeii aceia trebuiau si ei arestati .
    un politist nu injura de mama , nu bate , nu raspunde la provocari .
    incurajand XXXXXXXXX acestea sa incalce legea si procedurile de lucru , va bateti joc de societatea in care traim .
    XXXXXXXXX din piatra- neamt au avut acelasi comportament cu mine , in sediul politiei municipale , aveau chef de sarit la bataie ( unul fiind beat – XXXXXXXXXX ) .
    imaginati-va ce fac aceste XXXXXXXXX ( este o rusine ca sunt politisti ) cu un om obisnuit .
    nu cetatenilor trebuie sa le fie frica , ci interlopilor .
    nu intamplator , cocalarii de la bamboo ii iau pe capota pe derbedeii in uniforma . la fel ca in piatra – neamt , nu respectarea legii ii mana in lupta pe politisti , ci spaga . asa ca , ciocul mic – XXXXXXXXX in uniforma .
    cand veniti la interventie , de frica sa nu va deranjati sefii , interesele , spaga – faceti pe prostii sau va razbunati pe cei care sesizeaza incalcarea legii .
    legat de statul mafiot : pai statul mafiot , asta inseamna : judecatori , procurori , politisti , functionari corupti ! in slujba interlopilor , nu a cetateanului !
    intr-un fel , boureanu are dreptate : trateaza politistii asa cum merita , cum s-a obisnuit , cum a fost tolerat .
    inainte de a injura , cititi legea si procedurile ,XXXXXXXXXX in uniforma !
    folosesc aceste expresii dupa ce am vazut ce limbaj au cativa politisti “locali” pe retelele de socializare . unii , in prag de pensie , n-au invata nici acum care le-a fost menirea .
    ceea ce au facut politistii din bucuresti se numeste : “tortura si rele tratamente”.
    dar , atat timp cat si cetatenii gandesc la fel , nicio problema .
    sintetizand , niste cocalari in uniforma si-au reglat conturile cu un alt cocalar- politruc .
    iar prostimea pune botul .
    XXXXXXXXXXX fara scoala de politie , luati de pe strada , rubedeniile sefilor din politie, ale celorlalti potentati ( parveniti ) – nu au cum sa creeze o politie puternica . ei au fost angajati in slujba statului mafiot , nu a statului d drept .
    ADMIN: respectam fiecare opinie, insa daca mai scrieti comentarii cu injurii, nu le vom mai aproba deloc. Toate comentariile dumneavoastra contin cuvinte jignitoare.

  3. Un XXXXXX de politician si un XXXXXX de politiai.
    Ambii ar trebui sa reprezinte Statul cu Demnitate dar din pacate asta votam, asta meritam, asta avem,
    Nu e cam ciudat ca oameni care au votat in majoritate politicieni corupti tin acum la “onoarea” unul politist incapabil sa gestioneze un conflict? Nu prea se leaga !

    Politicianul este vinovat de ultraj si politaiul de abuz si folosire disproportionata a fortei — ambii sa plateasca !!!

    • Tu măcar știi ce este “politia locală” ? Apo te întreb : Tu ai idee ce înseamnă”Poliția Română” ?
      Pe lângă ce o să găsești pe net iti spun că în Poliția Română sub 30 % dintre angajați nu au studii universitare sau postuniversitare,așa că nu mai căcăli oamenii aceștia (tu cu maxim 10 clase la fără frecvență)

  4. Politia romina isi face de cap uni dintre e de exempu pe mine miau facut dosar penal stind linga masina nu la volan mau prostit sa semnez ca imi recunosc fapta si ca mau oprit pe dn 69 is niste mincinosi isi bat joc de oameni saraci fac dosare pe nasp si ii doare undeva profita de haina statului trebuie facut ceva eu o sa dau la televizor situatia care sunt eu acum sa vada o tara intreaga ce face uni politai la circulatie in jud arad trebuie pedepsiti si ei nu numai noi

  5. Felicitări d-lui polițist! Orice comentariu împotriva este de prisos. Cei care aveți ceva împotriva polițistului a-ti fost cercetați sau a-ti încălcat in orice mod legea și dacă a-ti fost luați la întrebări atunci aruncați cu pietre.

  6. XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX
    ADMIN: Respectam orice opinie, dar ne pare rau, nu putem lasa linkul spre acel articol. Principalul motiv este limbajul extrem de agresiv care contine si cuvinte suburbane. Un alt motiv este ca autorul nu si-l asuma. Trei initiale poate pune oricine, drept semnatura. Refuzam sa promovam sub orice forma grobianismul

    • dumneavoastra sunteti deranjat de adevar , nu de limbaj .
      apropo , nu am intalnit un jurnalist sa prezinte imaginile cu localii nostri , atunci cand vine vorba despre interlopi sau droguri .
      am impresia ca traiti in alt oras .
      domnule , daca ai trai , pe propria piele , golaniile si comportamentul suburban al indivizilor din politia nemteana ( judet si municipiu ) , nu ai mai fi asa calm .
      cand niste penibili in uniforma ascund dosare penale , favorizeaza infractori , isi bat joc de oameni pe strada , umilesc batrini de peste 80 de ani – in fata interlopilor , dupa care amendeaza victima ( in fata interlopilor , incitandu-i sa continue cu agresiunea ) , ai pune mana pe par , nu pe condei .
      ai scris despre “blocul ‘ de pe cuza – voda ! asa ca intelegi care este rolul politie , al parchetului si judecatoriei in acest caz . eu , mai direct , am cerut extinderea cercetarilor si verificarea zonei obor – kaufland , si nu numai , in privinta interesului unor interlopi si politisti pentru zona . de aici pornim . o tacere , de mormant , in presa asupra dezastrului din oras pe linia ordinii publice . o dezordine controlata , cu interes , de catre politie si interlopi .
      va prefaceti ca nu intelegeti ? infractorii de la circulatie , ordine publica , arest , investigarea fraudelor , control intern . fapte dovedite . despre ce politie vorbiti ?
      despre putorile care dorm in sediu , despre nesimtititii care stau prin baruri , despre golanii care se afisesa cu interlopii ?
      astia nu sunt politisti , procurori sau judecatori .
      aici , nu este vorba despre un derbedeu , in speta , boureanu .
      este vorba despre niste golani in uniforma , care incalcand toate procedurile si legile tarii , umilesc un om beat , il incita , il jignesc , il provoaca , il bat cu bestialitate , il retin ilegal 6 ore , nu intocmesc niciun document legal in acest interval de timp , nu- i acorda primul ajutor , nu-i asigura ingijiri medicale , transmit un comunicat fals , nu-i anunta familia , il denigreaza pe toate posturile de televiziune , il filmeaza in timpul interventiei – in capitala tarii , nu intr-un catun uitat de lume , nu unui necunoscut .
      pai eu am chemat politia cand m-a amenintat un drogat ca-mi ia gatul , iar procurorul si politistul judiciarist , timp de un an , nu au emis mandat de retinere de 30 de zile . ba , mai mult , au pierdut numarul la dosarul penal .
      repet , cu regret , aparati niste smardoiasi , nu politisti .
      acum cativa ani , un politist nemtean a fost batut , in timpul serviciului , de catre niste interlopi . nu s-a scris in presa , nu i-au luat apararea nici sefii , nici colegii ( cei care-l aclamau pe soric ) , ba mai mult , interlopii au fost consiliati juridic de sefii din politia nemteana .
      grobianism spuneti ? limbaj agresiv ? poate la indivizii din politie .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.