Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs în această dimineață pe un drum comunal din Pâncești, după ce un șofer a intrat pe constrasens.
”La data de 3 februarie a.c., ora 10:25, pe DC 78 A, în interiorul localității Pâncești, a avut loc un accident de circulație, soldat cu rănirea a 3 persoane.
În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din Dulcești, conduce un autoturism, în interiorul localității Pâncești, având direcția de mers către Dagâța, ajuns pe un sector de drum în rampă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, pătrunzând pe sensul opus de circulație și intrând în coliziune frontală cu un autoturism, care circula din sesul opus, condus de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din Dagâța.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a 3 persoane, cu vârste de 18, 21 și 39 de ani, pasageri în cele două vehicule, care au fost transportate la o unitate medicală.
Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
Continuăm cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, informează IPJ Neamț.
I.C. (sursa foto: IPJ/ISU)













