Local
Citit de: 4 ori

A ars casa parohială de la Oanțu- Pângărați. 4 ore a durat intervenția pompierilor

Incendiu într-un apartament din P. Neamț. O femeie și un copil au ajuns la spital
Procurorii cer din nou arest preventiv pentru Matteo Gabor, tânărul în casa căruia a murit eleva de 16 ani din București

Un scurtcircuit electric a provocat un incendiu noaptea trecută, la casa parohială din Oanțu, comuna Pângărați. Din fericire nu au existat victime, cele 5 persoane aflate la interior (doi adulți și trei copii), reușind să se autoevacueze la timp, însă focul a produs pagube importante. 4 ore a durat intervenția pompierilor.

La ora 02:44, prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Pângărați pentru stingerea unui incendiu produs la casa parohială din satul Oanțu.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț (patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD), SVSU Pângărați și Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț (o autospecială de stingere).

Doi adulți și trei copii s-au autoevacuat din interiorul locuinței până la sosirea forțelor de intervenție.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la acoperiș și în mansarda casei, existând posibilitatea generalizării la întreaga construcție dar și la casa praznicală ce se afla la o distanță apropiată.

Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars acoperișul si mansarda casei pe o suprafață de aproximativ 300 mp, tâmplăria aferentă de la șapte ferestre și o ușă, mobilier, articole textile și aparate electrocasnice. De asemenea s-a deteriorat izolația exterioară a casei pe o suprafață de aproximativ 100 mp, planșeul locuinței pe o suprafață de aproximativ 200 mp și alte bunuri.

O femeie în vârstă de 37 de ani a fost asistată medical de echipajul SMURD la locul evenimentului deoarece a suferit atac de panică.

Scurtcircuitul electric a fost cauza probabilă de producere a incendiului. Misiunea pompierilor a fost finalizată în jurul orei 07:00”, a declarat cpt. Irina Popa- ISU Neamț.

I.C. (sursa foto- ISU)

Distribuie știrea:

Etichete: A ars casa parohială de la Oanțu- Pângărați. 4 ore a durat intervenția pompierilor
Articolul anterior
Incendiu într-un apartament din P. Neamț. O femeie și un copil au ajuns la spital
Articolul următor
Procurorii cer din nou arest preventiv pentru Matteo Gabor, tânărul în casa căruia a murit eleva de 16 ani din București

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed