În atenția solicitanților de locuințe ANL destinate închirierii pentru tineri, respectiv a solicitanților de locuințe ANL destinate închirierii pentru specialiști în sănătate sau învățământ

Comunicat de presa- Primaria Piatra Neamț: Dosarul pentru solicitare sau actualizare trebuie să conțină mai multe documente, printre care o declarație notarială.  În conformitate cu prevederile Anexei nr. 2: Criterii cadru pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și în repartizarea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, lit. (A), pct. 2, din Hotărârea nr. 1174 din 28 octombrie 2021 privind modificarea și completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru locuințe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2001, declarația notarială trebuie să prevadă următoarele:

– solicitantul cererii de locuință ANL destinată închirierii pentru tineri și ceilalți membri ai familiei acestuia – soț/soție, copii și/sau alte persoane majore aflate în întreținerea acestuia trebuie să dovedească prin declarație notarială pe proprie răspundere că nu dețin și nu au deținut o altă locuință în proprietate și/sau să nu fie beneficiarul unei alte locuințe cu chirie, proprietate de stat, proprietate a unității administrativ-teritoriale sau a unității în care își desfășoară activitatea, în localitatea în care a solicitat locuință.

– solicitantul cererii de locuință ANL destinată închirierii pentru specialiști în sănătate sau învățământ și ceilalți membri ai familiei acestuia – soț/soție, copii și/sau alte persoane majore aflate în întreținerea acestuia trebuie să dovedească prin declarație notarială pe proprie răspundere că nu dețin și nu au deținut o altă locuință în proprietate pe raza municipiului Piatra-Neamț și/sau să nu fie beneficiarul unei alte locuințe cu chirie, proprietate de stat, proprietate a unității administrativ-teritoriale sau a unității în care își desfășoară activitatea, în municipiul Piatra-Neamț.

Notă: Restricția referitoare la nedeținerea unei locuințe în proprietate nu are în vedere locuințele înstrăinate în urma unei acțiuni de partaj sau locuințele trecute în proprietatea statului în mod abuziv și care nu au fost retrocedate în natură. Restricția nu se aplică în cazul deținerii cu chirie a unui spațiu locativ în cămine de familiști sau nefamiliști și nici chiriașilor din locuințele preluate abuziv de stat și care fac obiectul unor solicitări de retrocedare sau care sunt retrocedate către foștii proprietari. De asemenea, restricția nu se aplică în situația în care titularul cererii de locuință și ceilalți membri ai familiei acestuia – soț/soție, copii și/sau alte persoane aflate în întreținerea acestuia – dețin, alături de alte persoane, cote-părți dintr-o locuință, dobândite în condițiile legii.

Celelalte documente din cererea de locuință dosar nou/cerere actualizare dosar locuință rămân neschimbate și le puteți găsi aici: https://bit.ly/ActualizareDosareANL

I.C.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.