145 de ani de la nasterea lui Nicolae Paulescu, adevaratul descoperitor al insulinei

Luna aceasta se implinesc 145 de ani de la nasterea savantului Nicolae Constantin Paulescu (8 noiembrie 1869 – 19 iulie 1931), om de știința roman, medic și fiziolog, profesor la Facultatea de Medicina din București, descoperitorul hormonului antidiabetic eliberat de pancreas, numit mai tarziu insulina.
Nicolae Paulescu a studiat medicina la Paris, incepand cu 1888, obtinand titlul de Doctor in Medicina. A lucrat in spitalele din Paris, clinician si anatomo-patolog, apoi ca intern (1894-1897) sau ca medic secundar (1897-1900).
In cadrul Facultatii de Stiinte din Paris, Paulescu va deslusi tainele chimiei biologice si fiziologiei, obtinand, in 1899, titlul de Doctor in Stiinte, cu lucrarile „Cercetari experimentale asupra modificarilor ritmului miscarilor respiratorii si cardiace sub influenta diverselor pozitii ale corpului” si „Cauzele determinante si mecanismul mortii rapide consecutiva trecerii de la pozitia orizontala la cea verticala”.
Revine in tara in 1900, devenind profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicina si director al Clinicii de Medicina Interna din cadrul Spitalului Sfantul Vincent din Bucuresti. In 1905, Paulescu sustine cele trei lectii faimoase: „Finalitatea in biologie”, „Materialismul”, „Suflet și Dumnezeu”, care vor alcatui volumul „Notiunile «suflet» și «Dumnezeu» in fiziologie”.
Folosindu-si vastele cunostinte dobandite in anii de studii, Paulescu va incerca sa gaseasca un remediu impotriva diabetului, reusind sa extraga pancreina, cunoscuta mai tarziu ca insulina, pe care o foloseste intr-un experiment pe un animal diabetic. Dupa injectarea compusului, Paulescu observa ca nivelul glicemiei se stabilizeaza.
In timpul ocupatiei germane a Bucurestiului, Paulescu este nevoit sa-si amane cercetarile, publicandu-si, insa, dupa razboi descoperirea in diverse articole si carti. In 1922, Paulescu va breveta modul de obtinere a insulinei la Ministerul Comertului si Industriei. Cu toate acestea, din cauza instrumentarului depasit, Paulescu nu va putea sa inceapa testele clinice pe oameni.
La aproape 10 luni dupa ce Paulescu isi publica descoperirea, Fr. Grant Banting și Ch. Herbert Best din Toronto (Canada) anunta descoperirea insulinei. Bazandu-se pe o traducere incorecta a textului articolelor publicate de Paulescu, Banting și Best neaga influența rezultatelor la care ajunsese profesorul roman și afirma ca, deși Paulescu a demonstrat eficacitatea extrasului pancreatic in reducerea cantitatii zaharului sau a ureei din sangele animalelor diabetice, el ar fi declarat ca injecțiile nu au avea efect…
Astfel, Comitetul de acordare a Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicina din anul 1923 ii recompenseaza pe Frederick G. Banting și John MacLeod pentru demonstrarea primului tratament eficace pentru diabet la om.
Ulterior, Banting a redenumit compusul “insulina”, facandu-si un renume mondial din descoperirea acestuia. Mai mult decat atat, Banting a pornit o campanie de denigrare a cercetarilor lui Paulescu, acesta din urma declarandu-se profund dezamagit de intorsatura neasteptata a evenimentelor.
Nicolae Paulescu a murit in dimineata zilei de 17 iulie 1931, la 62 de ani, la cortegiul sau funerar participand peste 30.000 de bucuresteni.
In 1969, ca urmare a unei campanii internaționale inițiate de fiziologul scoțian Ian Murray, profesorul A.W.K. Tiselius, vicepresedinte al Fundatiei Nobel, va recunoaște meritele lui Nicolae Paulescu in descoperirea tratamentului antidiabetic, exprimandu-și speranța ca opera sa de pionierat va fi elogiata cum se cuvine de forurile științifice internaționale. Mai exact, Comitetul Nobel va stabili ca cercetarile medicului roman au precedat eforturile lui Frederick Banting. Pentru cercetarile sale stiintifice si progresele medicale ce au decurs din acestea, Nicolae Paulescu va fi numit, in 1990, membru post-mortem al Academiei Romane.