Local
Citit de: 550 ori

Accidentul de la Bicaz. Stâlpul, trecererea pentru pietoni, Poliția și siguranța traficului rutier

Zeci de litri de otrăvuri găsite într-un autoturism, șoferul are dosar penal

Accidentul de la Bicaz. Stâlpul, trecererea pentru pietoni, Poliția și siguranța traficului rutier

Atenție, imagini care pot afecta emoțional!

Imaginile necenzurate pot fi văzute AICI pe canalul de Telegram- tvmneamt.ro

Astăzi, 23 aprilie, în jurul orei 11:30, în fața spitalului din Bicaz, jud. Neamț, a avut loc un accident rutier cu urmări destul de grave, dar care ar fi putut avea un deznodământ și mai grav, adică cu pierderi de vieți omenești.

Pe scurt, o tânără de 28 de ani, aflată la volanul unui autoturism, spulberă pur și simplu, două femei, de 69 și de 70 de ani, pe trecerea pentru pietoni. Una dintre victime s-a ales cu un traumatism cranio cerebral și cu o fractură de gambă, fără pierderea conștienței. Cealaltă victimă pare a fi ceva mai grav, fiind preluată de ambulanță cu episoade repetate de pierdere a conștienței și cu leziuni la nivelul capului, dar și la nivelul șoldurilor. Ambele femei au primit prim ajutor la UPU Bicaz apoi au fost transportate la Spitalul Județean Neamț.

Ca de obicei, așa cum prevede legea, singurul vinovat în cazul unui accident (cu pietoni) pe trecerea pentru pietoni, este șoferul. În cazul de față, șoferița.

Accidentul de la Bicaz a fost surprins în detaliu cu o cameră de bord. În imagini se observă că cele două victime sunt mascate de un stâlp gros din beton, interpus între raza vizuală-dreapta a șoferiței și pietoni.

Stâlpul, destul de gros, este amplasat fix lângă trecerea pentru pietoni, la câțiva zeci de centimetri de partea carosabilă și este mai mult decât evident că împiedică atât vizibilitatea pietonilor, cât și a șoferilor. Cu alte cuvinte, cineva a pus în pericol siguranța  traficului rutier. Cineva, adică autoritățile care și-au dat acordul pentru amplasarea unei treceri pentru pietoni într-o zonă în care vizibilitatea este obturată de un ditamai stâlpul.

Asta, în timp ce Poliția Neamț scoate comunicate de presă pe bandă rulantă, despre tot felul de acțiuni pentru protejarea pietonilor, adică pentru sancționarea șoferilor care nu au fost atenți la secunda aia în care un pieton a pus vârful piciorului pe trecere. Totul este filmat, să nu fie dubii, iar șoferul ”inconștient” rămâne pieton.

Stâlpul de la trecerea pentru pietoni de la Bicaz, a rămas invizibil pentru gardienii siguranței rutiere de la IPJ Neamț. Nimeni, niciun specialist de la Rutieră nu și-a dat seama că acolo s-ar putea produce o nenorocire și că ar trebui făcut ceva: ori se mută stâlpul, ori se mută trecerea.

Având în vedere că în Neamț avem zeci, poate chiar sute de exemple cum este cel de la Bicaz, oare mai ia cineva în serios siguranța rutieră cu măsuri de prevenire, sau mai importante sunt raportările către IGPR, despre permise reținute la snop pentru neacordare de prioritate pentru pietoni.

Șoferița din cazul de față nu prea are scuze, pentru că era obligată de lege să reducă viteza când s-a apropiat de trecere (poate a avut viteză legală, nu putem ști până nu se stabilește prin expertiză), dar, în mod sigur, în instanță, stâlpul acela va fi pentru ea circumstanță atenuantă.

Ionuț CORFU

 

Distribuie știrea:

Etichete: Accidentul de la Bicaz. Stâlpul, Poliția și siguranța traficului rutier, trecererea pentru pietoni
Articolul anterior
Zeci de litri de otrăvuri găsite într-un autoturism, șoferul are dosar penal

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed